„CFR Marfă a fost respins la privatizare pentru că se propunea privatizare cu strigare, ca la Oltchim. Ori, să vii să vrei să validezi cea mai riscantă variantă de privatizare pentru o companie de talia CFR Marfă mi s-a părut inadmisibil. Deci, CFR Marfă este o companie care poate fi privatizată, dar nu prin privatizare cu strigare”, a afirmat Băsescu.
El a subliniat că la o procedură de privatizare cu strigare poate să meargă oricine vrea să facă „un show televizat”.
Preşedintele a mai spus că el consideră că privatizarea CFR Marfă trebuie să se facă cu un investitor strategic.
„Eu o văd cu un investitor strategic, o mare companie feroviară europeană, va opera pe teritoriul României, o companie care să-i ridice valoarea, pentru asta facem privatizare”, a spus Băsescu.
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat, marţi, după întâlnirea cu reprezentanţii FMI, că privatizarea CFR Marfă a devenit „prioritatea numărul 1”, după ce săptămâna trecută spunea că va solicita ca această companie să nu mai fie trecută în proprietate privată.
Fenechiu a avut marţi o întâlnire de circa două ore şi jumătate cu delegaţia FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene, la finalul căreia a declarat că au fost discutate stadiul angajamentelor ministerului şi obiectivele instituţiei privind creşterea gradului de atragere a fondurilor europene şi restructurarea companiilor cu pierderi din subordine.
„Prioritatea numărul 1 astăzi o reprezintă privatizarea CFR Marfă. Este un lucru pe care au nu mi l-aş fi dorit, am spus asta şi reprezentanţilor FMI. Nu mi l-aş fi dorit pentru că şi reprezentanţii FMI şi cei ai CE ne-au recomandat permanent să preluăm modele de succes, iar toate ţările din Europa au companii de transport marfă de stat. Din nefericire situaţia economico-financiară a companiei de transport marfă nu permite redresarea ei decât în condiţiile în care avem o infuzie de capital din partea unui investitor privat”, a spus ministrul.
Întrebat despre termenul de privatizare a companiei, Fenechiu a afirmat că acesta începe din februarie şi nu poate dura „sub nicio formă” mai mult de şase luni.
Statul va ceda 51% din titlurile companiei.
„Eu vizez ca în câţiva ani vânzarea restul de 49% din acţiuni să aducă statului un câştig considerabil”, a spus el.
Fenechiu a arătat că în prezent nu există un angajament cu FMI privind şi privatizarea CFR Călători, iar în cazul Tarom este în derulare elaborarea strategiei de privatizare şi ar putea fi vândut un pachet de peste 20% din acţiuni.
„FMI este un paznic pentru respectarea regulilor economiei de piaţă. Asta nu înseamnă că dacă nu avem paznic noi nu trebuie să facem ceea ce trebuie”, a spus ministrul.
Fenechiu a adăugat că, fără să i se solicite, a propus un termen de 90 de zile pentru numirea managerilor privaţi la toate companiile din subordinea instituţiei pe care o conduce, iar în circa trei săptămâni vor fi numiţi manageri profesionişti la CFR Marfă.
Oficialul a declarat vineri pentru MEDIAFAX că va încerca să convingă reprezentanţii FMI să fie de acord ca CFR Marfă să nu mai fie privatizată.
Premierul Victor Ponta a afirmat săptămâna trecută că membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se vor reuni la sfârşitul lunii ianuarie pentru a discuta inclusiv despre situaţia CFR Marfă, arătând că aceasta pierde în continuare „cam toate contractele”, iar statul nu dispune de banii necesari pentru a investi în companie astfel încât să facă faţă concurenţei cu firmele private.
Anterior, premierul afirmase că atât el, cât şi preşedintele Traian Băsescu trebuie să discute cu delegaţia FMI referitor la CFR Marfă, explicând că, dacă România s-a râzgândit în ceea ce priveşte privatizarea acestei companii, şi partenerii financiari externi trebuie să fie de acord.
Guvernul s-a angajat faţă de FMI, în cadrul acordului de tip preventiv aflat în derulare, să vândă participaţii deţinute de stat la companii strategice din domeniile energiei şi transporturilor, inclusiv Transgaz (15%), Romgaz (10%), Hidroelectrica (10%), Nuclearelectrica (10%), Oltchim (privatizare integrală), CFR Marfă (privatizare pachet majoritar), Tarom (20%), Electrica Furnizare şi cele trei companii de distribuţie ale Electrica (participaţii majoritare.
La sfârşitul lunii noiembrie, preşedintele şi premierul au avut însă o întâlnire la finalul căreia surse oficiale au declarat agenţiei MEDIAFAX că cei doi au convenit să amâne privatizarea CFR Marfă, apreciind că momentul actual nu este prielnic pentru astfel de operaţiuni.
Iniţial, Guvernul s-a angajat faţă de FMI să vândă doar 20% din acţiunile CFR Marfă, dar ulterior s-a decis în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării să fie vândut un pachet majoritar de acţiuni.
Ministerul Transporturilor a anunţat anul trecut că îşi asumă privatizarea CFR Marfă până în decembrie 2012, dar ulterior a comunicat că procedura este întreruptă întrucât strategia de privatizare nu a primit avizul CSAT.