Băsescu: Am susţinut necesitatea semnării în august a Acordului de asociere de către R.Moldova

Economica.net
20 12. 2013
basescu_90865100_49726100_96122600_22190000

„Am susţinut necesitatea decalării termenului, care era septembrie, pentru ca măcar în luna august să fie gata toată documentaţia, tradusă în toate limbile oficiale ale statelor membre, în aşa fel încât, în luna august, Republica Moldova să poată semna de data aceasta Acordul de asociere şi Acordul de liber schimb”, a spus şeful statului.

Preşedintele a menţionat că a „atenţionat” Consiliul şi Comisia Europeană cu privire la limba de redactare a Acordului pentru Republica Moldova, „având în vedere decizia Curţii Constituţionale că limba oficială în Moldova este limba română”.

„Vom vedea cum evoluează lucrurile din acest punct de vedere, dar am atenţionat că trebuie ţinut cont de hotărârea Curţii Constituţionale”, a mai arătat Traian Băsescu.

Preşedintele a mai anunţat că în cadrul Consiliului s-a stabilit începerea negocierilor de aderare cu Serbia, din ianuarie, capitol la care respectarea drepturilor minorităţilor este una dintre problemele pe care România le-a introdus la capitolul de negociere.

Traian Băsescu a mai spus că, deocamdată, s-a stabilit să nu se înceapă negocierile cu Albania, decizia urmând a fi reevaluată cu ocazia Consiliului din luna iunie.