Băsescu: Aştept ca Ponta să dorească să avem o discuţie până pe 29, când iau o decizie legată de buget

Economica.net
11 12. 2013
basescu_1326731327_26525000_43922200

‘Da şi eu aştept ca în zilele următoare să dorească să avem o discuţie. Sigur, eu îmi menţin punctul de vedere că această acciză (de 7 eurocenţi la carburanţi, n.r.) nu trebuie introdusă deloc, pentru că în buget sunt resurse şi vă rog să mă credeţi că eu nu am anunţat faptul că nu voi semna mandatul pentru semnarea scrisorii către Fond (FMI – n.r.), fără să fi discutat cu Fondul, să-i fi prevenit şi fără să fi discutat cu Comisia Europeană. Deci, cine îşi imaginează că având atâta experienţă mă apuc de gesturi bruşte, care să surprindă partenerii, greşeşte’, a spus Băsescu, la B1 Tv, întrebat despre o afirmaţie recentă a sa, potrivit căreia amânarea accizei pe motorină arată că se poate construi un dialog cu premierul.

Şeful statului a menţionat că îl aşteaptă pe Ponta la o discuţie până pe 29 decembrie, când trebuie să ia o decizie cu privire la legea bugetului.

‘Sper să o putem avea (întâlnirea cu Ponta – n.r.) şi să discutăm omeneşte. Oricând îşi face timp până pe 29, când trebuie să iau o decizie legată de buget şi probabil o voi trimite (legea bugetului – n.r) înapoi în Parlament’, a declarat Băsescu.

Şeful statului declara săptămâna trecută că va consulta proiectul Legii bugetului de stat până pe 29 decembrie, pentru a-şi formula un punct de vedere.

Preşedintele Traian Băsescu a avertizat în repetate rânduri că dacă Executivul nu va găsi soluţii pentru a renunţa la creşterea accizei pe combustibil, nu va accepta bugetul de stat pe anul 2014 în forma actuală, existând posibilitatea de a-l ataca la Curtea Constituţională.