Băsescu: “Avem şase miliarde în plus de la UE. Mi-a fost foarte greu să-i conving”
“Pentru bugetul următor, România are în plus 6 miliarde de euro faţă de bugetul precedent, aflat acum în execuţie. Avem o creştere de 10% pe fonduri de coeziune şi o creştere de 27% de procente pe fondurile destinate PAC”, a declarat preşedintele Traian Băsescu.
“Cu buget pentru Coeziune, PAC şi suma alocată pentru tineret şi ajutorul celor săraci din mediul rural cu un buget de 39,9 miliarde şi cu o contribuţie de 8,9 miliarde, România este un beneficiar net de fonduri europene, cu o valoare de 31 miliarde de euro” a spus Băsescu.
“Vreau să ne fie foarte clar, aceşti bani provind din taxele şi contribuţiile cetăţenilor din Germania, Franţa, Marea Britanie, Austria, Finlanda, Suedia, Luxemburg şi altele. Să ştiţi că nu îi tipăreşte UE sau Comisia Europeană” a spus preşedintele.
Citeşte şi: Bugetul european 2014-2020. Unde a pierdut şi unde a câştigat România
Preşedintele a spus că, din cauza gradului mic de absorbţie, România nu putea obţine mai mult. “România a obţinut maxim ce se putea obţine pe bugetul pentru fondurile de coeziune. Am avut greutăţi enorme în a convinge că putem cheltui mai mult cu două miliarde de euro. Domnii car e îşi manifestă dezamăgirea ar trebui să se bată să cheltuim banii, să probăm că putem să-i cheltuim. UE nu-i dispusă să aloce nişte bani undeva unde există un risc foarte mare să nu fie cheltuiţi. Sunt unii care la viaţa lor nu au negociat decât funcţii de partid. Îi invit să nu dea lecţii” a spus preşedintele, care a mai invitat parlamentarii să voteze acest buget.
Premierul Victor Ponta a spus că este foarte dezamăgit de rezultatul final al alocării bugetare UE petru România, care este prezentat să pară mai bun, dar de fapt este foarte rău faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene şi practic nu s-a obţinut niciun euro în plus faţă de noiembrie, iar” legenda cu preşedintele Băsescu mare negociator a murit”