Băsescu avertizează PDL că riscă să nu treacă de 25%

Economica.net
14 11. 2011

”Dacă nu-și vor corecta atitudinea față de actele de corupție, au șanse să nu ia nici 25%”, a avertizat președintele.

Băsescu a apreciat că nu mai suntem la stadiul în care politicienii implicați în acte de corupție să stea liniștiți. ”Eu  spun oricărui politician: să nu stea liniștit dacă face acte de corupție pentru că a trecut vremea când statul era nepriceput”, a arătat șeful statului.

Întrebat în legătură cu remanierea guvernamentală, Băsescu a spus că, dacă premierul Boc va veni cu o astfel de propunere, el o va aproba foarte repede. Șeful statului a exclus însă o posibilă schimbare a premierului, spunând că acum nu avem nevoie de o perioadă de instabilitate.

În ceea ce privește decizia din coaliție de a se păstra Parlament bicameral, cu 388 de parlamentari, Băsescu a arătat că, dacă luăm recensământul, constatăm că, pe legislația actuală, se reduce numărul de parlamentari cu vreo 60 și ceva.

”Politicienilor de la PDL care sunt cinstiți le recomand să susțină inițiativa USL care vizează 300 de parlamentari. Mi se pare corectă, măcar răspunde unui deziderat – 300 de parlamentari. Politicienii nu pot spune austeritate pentru tot poporul, dar noi rămânem câți suntem”, a argumentat Băsescu.