Băsescu către români: Petreceţi sărbătorile cu relaxare, cât se poate

Preşedintele Traian Băsescu a spus că românii îşi pot petrece sărbătorile fără grija pensiilor şi salariilor în 2012, care vor fi în mod cert plătite, însă a admis că relaxarea este limitată de condiţiile crizei economice care va face din anul viitor unul dificil.
Economica.net - mie, 21 dec. 2011, 14:48

Mesajul adresat de preşedinte românilor este că îi aşteaptă un an greu, dar situaţia unui derapaj economic major este exclusă.

„Aş vrea să-i asigur pe români că, deşi este extrem de greu, avem soluţii, România nu poate intra într-un derapaj pentru că sunt soluţii mai mult sau mai puţin discutate, dar sunt soluţii să nu intrăm într-un derapaj, indiferent ce s-ar întâmpla în UE. Ne va fi greu, dacă în UE e greu, dacă băncile din zona Euro intră în probleme, însă, aş vrea să facem sărbătorile cu relaxare, atât cât poate fi relaxare în vremurile astea de criză, dar măcar nu cu grija că şi România poate intra într-o situaţie de derapaj în care să ajungem să nu mai plătim salariile, să nu mai plătim pensiile, să nu mai plătim ajutoarele sociale. Nu vom intra într-o astfel de situaţie”, a afirmat Traian Băsescu pentru Radio România Actualităţi.

Preşedintele a precizat că nu va pleca din ţară de sărbători. „Categoric, voi petrece sărbătorile în ţară. Nu mi-am făcut concedii în străinătate de când sunt preşedinte”, a spus Traian Băsescu.

„Sărbători cu bine şi un an 2012 mai bun!”, a urat şeful statului.

Te-ar mai putea interesa și
Primăvară în Bucureşti – Ce temperaturi vor fi în Capitală în următoarele zile (prognoză ANM)
Primăvară în Bucureşti – Ce temperaturi vor fi în Capitală în următoarele zile (prognoză ANM)
Valorile termice în Capitală vor fi mult mai ridicate decât în mod obişnuit până la sfârşitul săptămânii, iar dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă, potrivit prognozei speciale emisă de......
Afeela, marca de vehicule electrice a parteneriatului Sony – Honda, a deschis catalogul de comenzi. Varianta „de bază” costă 89.900 de dolari
Afeela, marca de vehicule electrice a parteneriatului Sony – Honda, a deschis catalogul de comenzi. Varianta „de ...
Primul model electric al Sony Honda Mobility Inc. (SHM) poate fi comandat de astăzi în SUA. Prețul de bază pentru Afeela ...
Kazahii de la Rompetrol negociază cumpărarea rafinăriei Lukoil din Bulgaria, tranzacție evaluată la un miliard de dolari – surse
Kazahii de la Rompetrol negociază cumpărarea rafinăriei Lukoil din Bulgaria, tranzacție evaluată la un miliard de dolari ...
Compania petrolieră națională a Kazahstanului, KazMunayGas, care controlează grupul Rompetrol, a depus o ofertă de cumpărare ...
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, spune că sunt șanse ca România să nu fie nevoită să majoreze TVA-ul
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, spune că sunt șanse ca România să nu fie nevoită să majoreze TVA-ul
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă că există premise în economie care arată că bugetul pentru acest an poate ...