Băsescu: Cel puţin până în acest moment câştigătorul CFR Marfă nu are bani să cumpere compania
Şeful statului a precizat că privatizarea cu investitor strategic a CFR Marfă a fost stabilită în CSAT.
„Dacă în momentul de faţă investitorul împrumută bani ca să poată plăti compania şi nu îi găseşte – în momentul de faţă nu sunt prea multe bănci dispuse să finanţeze – de unde o să găsească bani pentru modernizarea companiei? Are nevoie de locomotive moderne, de vagoane modernizate, de depouri modernizate, de multe altele”, a arătat Traian Băsescu.
„Fără să fie rea intenţei, fără să fie joc politic, consider că privatizarea în condiţiile pe care eu le înţeleg, şi vreau să subliniez că eu nu consider că înţeleg poate mai bine ca domnul Ponta, sunt sigur că dânsul vorbeşte foarte responsabil şi foarte bine intenţionat, dar de aceea consider că dânsul trebuie să îşi menţină responsabilitatea politică pentru procesul de privatizare al CFR Marfă”, a mai spus şeful statului.
El a arătat că Grupul Feroviar Român – GFR, câştigătorul licitaţiei pentru CFR Marfă, are propriile credite şi trebuie să împrumute „circa 200 de milioane să plătească noua companie”, nefiind prea multe bănci dispuse să finanţeze această sumă.
„Trebuie să vă spun că argumentele pe care le-am făcut publice legate de semnele mele de întrebare cu privire la potenţialul financiar al câştigătorului de a finanţa modernizarea companiei CFR Marfă le-am ridicat şi în discuţia pe care am avut-o cu FMI, Banca Mondială şi Uniunea Europeană. Poate şi Guvernul va trebui să discute mai mult cu Fondul legat de acest subiect”, a menţionat şeful statului.
El a evocat şi posibilitatea ca GFR să înceapă să „taie cu zecile de mii de vagoane” pentru a-şi plăti datoriile.
„Repet, cheia rămâne dacă acel câştigător va putea să modernizeze CFR Marfă sau dacă nu cumva, pentru a-şi plăti datoriile, începe să taie cu zecile de mii de vagoane, să-şi achite din vânzarea fierului vechi datoriile la bănci. Repet, s-ar putea ca eu să greşesc, dar, fiind vorba de o companie atât de mare, aş vrea să fiu mai prudent şi mai puţin entuziast. Şi m-aş bucura mult ca premierul Ponta să aibă dreptate”, a mai spus Băsescu.