Băsescu cere reexaminarea legii privind referendumul validat cu prezenţă de 30%

Preşedintele Traian Băsescu cere Parlamentului reexaminarea legii care prevede validarea referendumului cu participare de cel puţin 30% şi cu cvorum al voturilor valabil exprimate de cel puţin 25%, pe motiv că în această formă nu se asigură o reprezentativitate suficientă.
Economica.net - vin, 12 iul. 2013, 06:35
Băsescu cere reexaminarea legii privind referendumul validat cu prezenţă de 30%

Preşedintele Traian Băsescu cere Parlamentului reexaminarea legii care prevede validarea referendumului cu participare de cel puţin 30% şi cu cvorum al voturilor valabil exprimate de cel puţin 25%, pe motiv că în această formă nu se asigură o reprezentativitate suficientă.

Preşedintele menţionează, în cererea de reexaminare, că prin Legea pentru modificarea şi completarea Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului se introduce, sub aspectul condiţiilor de validitate a referendumului, un cvorum de participare de cel puţin 30% şi un cvorum al voturilor valabil exprimate de cel puţin 25%, ambele raportate la numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

„Această soluţie legislativă se regăseşte în cazul referendumului privind revizuirea Constituţiei, al referendumului pentru demiterea Preşedintelui României, al referendumului cu privire la probleme de interes naţional şi al referendumului local. În lipsa unei participări de cel puţin jumătate plus unul din corpul electoral, apreciem că noua variantă de reglementare a cvorumului de participare, aleasă de legiuitor, nu asigură o reprezentativitate suficientă de natură a conferi deciziei adoptate forţa care să reflecte voinţa şi suveranitatea poporului”, susţine Traian Băsescu.

Şeful statului consideră oportună reglementarea unei participări de cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente „pentru ca referendumul să poată exprima, în mod real şi efectiv, voinţa cetăţenilor, voinţă ce constituie premisa unei manifestări autentic democratice a suveranităţii prin intermediul poporului”.

„Astfel, caracterul democratic al statului vizează participarea cetăţenilor la conducerea treburilor publice şi presupune ca deciziile să fie întemeiate pe voinţa poporului, de aceea democraţia constituţională implică o guvernare realizată de către majoritate, în acord cu voinţa sa. În condiţiile în care participarea la referendum a majorităţii cetăţenilor, constând în jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, reprezintă atât un act de responsabilitate civică, cât şi premisa unei manifestări democratice a suveranităţii prin intermediul poporului, considerăm că schimbarea acestei majorităţi ar putea avea efecte negative asupra exprimării voinţei reale şi efective a cetăţenilor ce se va răsfrânge asupra întregii societăţi”, susţine şeful statului.

Potrivit acestuia, păstrarea cvorumului de cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente pentru referendumul de revizuire a Constituţiei este cu atât mai justificat dacă avem în vedere că legea fundamentală a unui stat democrat are ca şi trăsătură definitorie stabilitatea.

„Aceasta este o cerinţă imanentă a statului de drept. În România, procedura de revizuire a Constituţiei se caracterizează prin aceea că puterea constituantă derivată este ţinută să respecte voinţa Adunării Constituante, definitivată prin Referendumul din 1991. Membrii Adunării Constituante au apreciat atunci că nu se impune proclamarea expresă a unui cvorum necesar pentru aprobarea legii de revizuire a Constituţiei, prin referendum, fiind suficientă o construcţie constituţională care să se bazeze pe principiile democratice. În concepţia suveranităţii populare, fiecare cetăţean este deţinătorul unei porţiuni de suveranitate, iar voinţa majorităţii reprezintă cvorum esenţial pentru asigurarea caracterului democratic de modificare a voinţei puterii constituante originare”, arată Băsescu în cererea de reexaminare.

Preşedintele precizează că a modifica voinţa puterii constituante originare, neţinând cont de principiile generale, intangibile ale statului român prin utilizarea unor instrumente legale inferioare ca forţă juridică, aduce atingere Art. 1 şi Art. 2 din Constituţie.

„Art. 2 din Constituţie stabileşte principalele coordonate în care se poate exercita suveranitatea naţională precizând că aceasta se exercită fie direct de către popor, fie indirect, prin organele sale reprezentative. În ceea ce priveşte procedura de revizuire a legii fundamentale, Art. 151 din Constituţie îmbină tehnicile specifice democraţiei reprezentative cu cele ale democraţiei directe. Cerinţa aprobării prin referendum popular sintetizează voinţa suverană a corpului electoral, voinţă ce nu poate fi modificată în baza principiului analogiei juridice decât în aceleaşi condiţii. Constituţia României cuprinde o serie de modalităţi tehnice de garantare a unui anumit grad de rigiditate a acesteia, de natură să asigure stabilitatea întregului sistem normativ al unui stat, certitudinea şi predictibilitatea sa”, se arată în cerere.

Traian Băsescu adaugă că revizuirea Legii fundamentale trebuie corelată atât cu regimul juridic al iniţiativei legislative populare, cât şi cu cel a adoptării proiectului sau propunerii de revizuire de către Parlament.

„În acest sens, legea fundamentală impune un cvorum deosebit de adoptare tocmai pentru a sublinia forţă juridică a Constituţiei. Mai mult, avem în vedere faptul că actuala Constituţie, adoptată în anul 1991, a fost revizuită în anul 2003 cu participarea la referendum a unei majorităţi de 50% plus unul din numărul cetăţenilor înscrişi în listele electorale permanente, iar diminuarea pragului de participare la 30% lipseşte de legitimitate modificările aduse printr-o nouă lege de revizuire, generând o situaţie de instabilitate constituţională. Luând în considerare competenţa exclusivă a Parlamentul, vă solicităm reexaminarea Legii trimisă la promulgare în sensul respingerii acesteia de către Parlament”, se arată în cerere.

În 29 mai, Camera Deputaţilor a adoptat, cu 221 de voturi „pentru”, 73 de voturi „împotrivă” şi 2 abţineri, proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum la 30%.

Iniţiativa legislativă, semnată de Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Bogdan Ciucă, modifică Legea referendumului în sensul reducerii pragului de prezenţă la acest tip de scrutin de la 50% la 30%, dar şi introducerea condiţiei unui vot de 25% din alegători pentru validarea rezultatelor.

În aceeaşi zi, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a anunţat că PDL, UDMR şi PPDD atacă la Curtea Constituţională proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum.

Modificarea Legii referendumului prin care se reduce la 30% pragul la referendum este constituţională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii, a decis, în 26 iunie, Curtea Constituţională.

Preşedintele Băsescu a declarat, ulteriror, că termenul fixat de CC este „greşit calculat” şi „nu are niciun Dumnezeu”.

Te-ar mai putea interesa și
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. După consultările de astăzi de la Cotroceni, el speră că......
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...