‘Ambele companii intenţionează să-şi continue activitatea în ceea ce priveşte valorificarea autorizaţiilor pe care deja le-au primit de la autorităţile guvernamentale, iar principalul meu mesaj a fost să aibă în vedere că prima piaţă care trebuie satisfăcută este piaţa românească şi piaţa Republicii Moldova, România luându-şi angajamentul să sprijine Republica Moldova în diminuarea, până la eliminarea dependenţei energetice de Federaţia Rusă, de Ucraina, de resursele energetice din Transnistria şi aşa mai departe. Deci, planurile de afaceri ale celor două companii trebuie să plece de la premisa că primele pieţe care trebuie acoperite sunt piaţa României şi piaţa Republicii Moldova. Iar de aici încolo orice excedent de producţie poate fi utilizat şi pentru vecini’, a declarat şeful statului, la Palatul Cotroceni.
El a arătat că, în cadrul discuţiilor, ”l-a rugat” pe reprezentantul companiei ca Chevron să-şi exercite drepturile date de licenţele eliberate de Guvern ‘într-un mod prietenos cu comunităţile locale’.
‘Trebuie mai multe discuţii cu comunităţile locale, trebuie implicaţi angajaţi din comunităţile locale, trebuie selectaţi tineri de la Universitatea din Iaşi, dacă ne referim la zona Vaslui, deci în această direcţie a fost discuţia şi nu în alta’, a subliniat Băsescu.
Pe de altă parte, şeful statului a arătat că nu este pregătit cu un răspuns în ceea ce priveşte comunicatul dat de compania Gabriel Resources, care a anunţat că ar putea concedia 80% dintre angajaţii români dacă nu primeşte avizul pentru a începe exploatarea.
‘Nu ştiu care este disputa şi în principal este o problemă guvernamentală. Deci, avizele nu le dă Preşedinţia. Acum v-am spus despre cele două companii care au avize de la Guvern, ceea ce am discutat, dar eu nici nu dau, nici nu iau avize de explorare sau exploatare’, a spus Băsescu.