Băsescu: N-am nicio reţinere ca să abordăm la Consiliul European piaţa unică a forţei de muncă
„România spune: consolidare fiscală în primul rând, este prioritatea zero; pe fondul consolidării fiscale, măsuri de creştere şi găsirea de soluţii de finanţare a creşterii fără afectarea fondurilor structurale. Din acest punct de vedere, vă pot spune că există o reticenţă a donatorilor, a statelor care au un bilanţ negativ (contribuie cu sume mai mari decât ce primesc) în a-şi mări contribuţiile. Noi vom susţine necesitatea măririi fondurilor alocate pentru dezvoltare statelor nou intrate în Uniunea Europeană ca singură soluţie de reducere a decalajelor. Sau nu avem nicio reţinere şi nu am nicio reţinere ca, în discuţia de diseară, atunci când se va aborda piaţa unică, să discutăm şi piaţa unică a forţei de muncă”, a spus Băsescu.
El a spus că o liberalizare completă a pieţei forţei de muncă în Uniunea Europeană este un element de creştere economică.
„Nu putem fi într-un soi de limbaj dublu: când este vorba de piaţă unică liberalizată, să putem cumpăra orice, oriunde pe teritoriul Uniunii Europene, să facem tot felul de afaceri, să fim de acord, iar când vine vorba de libera circulaţie a forţei de muncă, să mai avem încă nouă state care au restricţii pentru forţa de muncă din România. Deci lucrurile trebuiesc discutate foarte deschis şi cinstit. Nu putem să vorbim numai de bani. Sunt convins că o liberalizare completă a pieţei forţei de muncă în Uniunea Europeană este un element de creştere economică. De ce, atunci vorbim doar de liberalizarea pieţei unice, când e vorba de IT, când e vorba de orice altceva, de industrie, de economie, dar nu şi de piaţa forţei de muncă”, a spus Băsescu.
Preşedintele participă, miercuri, la Bruxelles, la summit-ul PPE şi la reuniunea informală a Consiliului European.
El este însoţit de ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, de secretarul de stat în MAE Luminiţa Odobescu şi de consilierii Bogdan Drăgoi şi Bogdan Mănoiu din cadrul Administraţiei Prezindenţiale.