Băsescu: De 7 X „Mulţumesc, Boc” şi un pupat pe obraji VIDEO

Mare recunoştinţă, mare! În discursul rostit după jurământul noilor miniştri, preşedintele Traian Băsescu i-a mulţumit de şapte ori lui Emil Boc. La sfârşit, l-a pupat pe fostul premier pe amândoi obrajii.
Economica.net - joi, 09 feb. 2012, 17:35

În discursul său cu ocazia ceremoniei de la Palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu le-a mulţumit în mai multe rânduri fostului premier Emil Boc şi membrilor Cabinetului său:

1. Am să-mi continui discursul mulţumindu-i lui Emil Boc şi echipei lui.
2. Iar pentru efortul extraordinar al lui Boc şi al echipei lui ţin foarte mult să le mulţumesc.
3. Dacă peste câteva zile vom afla, probabil, că România a înregistrat în 2011 o creştere economică în jurul a 2,5 procente, în perioadă de criză, acest lucru se datorează în primul rând premierului Boc şi echipei sale căruia încă o dată îi mulţumesc.
4. De aceea vreau să le mulţumesc încă o dată că au ţinut cont de imperativul fundamental ca măcar parte din programul cu care un candidat câştigă Preşedinţia să fie pus în aplicare.
5. Nu consider pe niciunul perfect. Fiecare a avut neîmplinirile lui, dar a rezolvat problemele de fond ale României şi pentru asta le mulţumesc
6. Aş vrea să-i mulţumesc încă o dată celui care pleacă pentru faptul că în echipa premierului care vine se află numai miniştri care revoluţie aveau între 11 ani şi 21 de ani.
7. Închei, mulţumind încă o dată guvernului Emil Boc

Şeful statului a mărturisit, în discurs, că s-a simţit „extrem de legat de un guvern care a avut pe umerii lui asemenea responsabilităţi”.

„Toţi miniştrii lui Boc au ştiut că măsurile anticriză nu aduc glorie, că tăierile de salarii, reducerea masivă a personalului în adminstraţia publică sunt măsuri necesare de pe urma cărora nu vor avea de câştigat ca oameni politic. A fost cabinetul care ne-a trebuit. Nu consider pe vreunul din ei perfect, fiecare a avut erorile şi neînplinirile lui. (…) Dificultăţile au trebuit împărţite între preşedinte şi guvern. Am avut de multe ori senzaţia că sunt parte a guvernului pentru că aveam nevoie de toată forţa politică pentru a depăşi momentul. Simţeam prin toţi porii atmosfera ostilă Guvernului care ducea o misiune aproape imposibilă. Nimeni nu părea să sprijine acţiunile Guvernului. De aceea m-am simţit extrem de legat de un guvern care a avut pe umerii lui asemenea responsabilităţi”, a spus Traian Băsescu.

La finalul ceremoniei, Traian Băsescu l-a sărutat pe Emil Boc pe ambii obraji şi a dat mâna cu foştii miniştri.

Te-ar mai putea interesa și
Salariile minime în vigoare în 2025. Mărirea şi decăderea facilităţilor fiscale din construcţii şi sectorul agricol
Salariile minime în vigoare în 2025. Mărirea şi decăderea facilităţilor fiscale din construcţii şi sectorul agricol
Valoarea salariului minim brut pe economie şi a salariului minim brut în sectorul agricol și industria alimentară în vigoare în 2025 e 4.050 de lei, în timp ce salariul minim brut din......
Deficitul cu mâncare a crescut anul trecut de 2,6 ori. Brânza este al treilea cel mai importat produs, iar prodsele din tutun generează mai mult excedent decât grâul
Deficitul cu mâncare a crescut anul trecut de 2,6 ori. Brânza este al treilea cel mai importat produs, iar prodsele din ...
România a ajuns în primele zece luni ale anului trecut la un deficit cu produse agroalimentare de peste 2,5 miliarde de ...
Inteligența Artificială reduce locurile de muncă. Ce ne așteaptă până în 2030 și cât de pregătită este România?
Inteligența Artificială reduce locurile de muncă. Ce ne așteaptă până în 2030 și cât de pregătită este România?
Inteligența artificială (AI) ne transformă viețile în moduri de neînchipuit cu doar în urmă cu zece ani, iar un nou ...
Groenlanda vrea să colaboreze mai mult cu SUA în domeniile apărării și minier, anunță premierul Mute Egede
Groenlanda vrea să colaboreze mai mult cu SUA în domeniile apărării și minier, anunță premierul Mute Egede
Groenlanda doreşte să coopereze mai strâns cu Statele Unite în domeniul apărării şi în cel al explorării resurselor ...