Băsescu despre întâlnirea cu FMI: Nu vom avea reproşuri legate de neîndeplinirea vreunui parametru
„Ce vă pot spune este că evaluarea de până acum a Fondului este că România şi-a îndeplinit toţi parametrii la care s-a angajat pentru anul 2012, pentru că asta a fost evaluarea: 2012 şi stabilirea împreună cu Guvernul a programului în continuare. Deci acesta este un prim mesaj, că nu vom avea reproşuri nici în documente, nici public, legat de neîndeplinirea vreunui parametru”, a spus Băsescu.
Şeful statului a avut marţi, la Palatul Cotroceni, o întrevedere de aproximativ o oră cu delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, aflată în a patra misiune de evaluare a Acordului stand-by de tip preventiv cu România.