Băsescu, despre ministrul Sănătăţii: Nu are nimic de politruc în el!

Preşedintele Traian Băsescu susţine că ministrul UDMR al Sănătăţii, Ladislau Ritli, este deschis la reformarea sistemului de sănătate. Afirmaţia preşedintelui vine la doar câteva ore după ce spusese că UDMR blochează noua lege a sănătăţii.
Economica.net - mie, 21 dec. 2011, 19:35

„Ministrul Sănătăţii este un om deschis la reformarea sistemului. Ministrul ăsta nu are nimic de politruc. Înainte de a veni la minister a lăsat bisturiul jos. Ştie că nu se pot controla banii, că pacientul nu are prea multe opţiuni”, a declarat miercuri seară preşedintele Traian Băsescu la TVR.

Tot miercuri, anterior interviului de la TVR, preşedintele spusese că UDMR blochează legea sănătăţii.  Preşedintele spuses, miercuri, la Radio România Actualităţi, că face un „apel la politicienii din UDMR să înţeleagă că sunt politicieni care servesc România, şi nu politicieni care blochează eforturile de reformare a statului român”.

El a precizat că tot UDMR, care a blocat reorganizarea administrativă a ţării, blochează acum promovarea noii legi a sănătăţii.

Şeful statului a mai spus că, pentru el, „singurul motiv” al blocării acestui proiect este „traficul de influenţă făcut de baronii sistemului de sănătate şi de baronii medicamentelor, care par mai importanţi decât interesul naţional”.

Preşedintele a menţionat că în privinţa acestui act normativ este vorba abia despre punerea în dezbatere publică.

Traian Băsescu a susţinut că este vorba despre „teama unui ministru şi a unui partid de a pune legea în dezbatere publică”, fiindu-le teamă de ceea ce s-ar putea vedea între ceea ce este acum în sistemul sanitar şi ceea ce ar putea să fie.

În aceeaşi emisiune, Băsescu a mai precizat că a transmis cancelariilor din UE, prin ambasadori, solicitarea de a se analiza posibilitatea ca România sau statele non-euro să ratifice acordul interguvernamental prin Constituţie înainte de intrarea în Zona Euro, şi nu până la 31 decembrie 2012.

El a menţionat că a decis să facă acest apel inclusiv având în vedere că 2012 este an electoral în România.

Te-ar mai putea interesa și
Partidul Conservator din Marea Britanie are un nou șef. Deputata Kemi Badenoch a fost aleasă sămbătâ în locul lui Rishi Sunak
Partidul Conservator din Marea Britanie are un nou șef. Deputata Kemi Badenoch a fost aleasă sămbătâ în locul lui Rishi ...
Deputata Kemi Badenoch a fost aleasă sâmbătă lidera Partidului Conservator din Marea Britanie. Badenoch, care a deţinut în trecut funcţia de secretar pentru afaceri, a fost declarată......
Update: Reacția lui Grindeanu. Explozie pe șantierul autostrăzii A7, în județul Prahova. O persoană a murit
Update: Reacția lui Grindeanu. Explozie pe șantierul autostrăzii A7, în județul Prahova. O persoană a murit
Update: Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a reacționat pe pagina sa de Facebook cu privire la incidentul de pe unul ...
Programul de guvernare PNL. Ciucă: Vom crea 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârșitul lui 2028 și vom crește salariul mediu net până la 7.000 de lei
Programul de guvernare PNL. Ciucă: Vom crea 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârșitul lui 2028 și vom crește ...
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, sâmbătă, la Sinaia, că programul de guvernare al PNL prevede crearea a ...
S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei, pentru a doua oară în acest an
S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei, pentru a doua oară în acest an
Agenţia de evaluare S&P Global a îmbunătăţit, vineri, ratingul suveran al Turciei de la "B plus", până la "BB minus", ...