Băsescu despre Renault: partenerii noştri francezi au fost oneşti cu România
‘Am fost unul dintre miniştrii care au semnat privatizarea Dacia şi azi avem o Dacie superbă. Renault spunea că va investi în România 400 de milioane de euro, dar azi au ajuns deja două miliarde de euro. Partenerii noştri francezi au fost oneşti cu România şi cu sutele de mii de oameni care şi-au găsit locuri de muncă atât la Mioveni, cât şi în industria paralelă. Au fost oneşti cu inteligenţa românească, ce a permis inginerilor români să îşi găsească un loc de exprimare’, a declarat Traian Băsescu.
Şeful statului a menţionat că România are capacitatea de a produce maşini la vârf tehnologic şi a adăugat că fostul director al uzinei Dacia, Constantin Stroe, a fost un director responsabil, care a vrut dezvoltarea fabricii pentru România.
‘Evenimentul din seara aceasta este un fenomen uriaş şi confirmă capacitatea României de a produce maşini la vârf de tehnologie. În 1998, îmi aduc aminte disperarea domnului Stroe, care spunea Guvernului să facă ceva cât uzina mai produce. A fost un director responsabil, care nu a vrut să ţină uzina pentru el ci pentru România. Nu o fi chiar ‘yes we can’, ca în America, dar este ‘da, putem, româneşte”, a subliniat Traian Băsescu.
Dacia a lansat marţi, în România, a doua generaţie a modelelor Logan, Sandero şi Sandero Stepway, prezentate în premieră la salonul auto de la Paris, la sfârşitul lunii septembrie.
Noul Logan, o maşină de familie, accesibilă, cu linii fluide şi elegante, este disponibilă în România începând de la preţul de 6.690 euro (TVA inclus), iar comenzile pentru piaţa românească au fost lansate începând cu data de 9 noiembrie.
Noul Sandero este un vehicul de oraş, compact, cu un design modern, care oferă 5 locuri spaţioase şi are un preţ de pronire de 6.990 euro (cu TVA).
Sandero Stepway este mai accesibil decât predecesorul său pe majoritatea pieţelor. În România, modelul este disponibil la preţul de 10.800 euro (TVA inclus), cu motorizarea pe benzină TCe 90. În versiunea Diesel, modelul este disponibil la preţul de 12.200 euro (TVA inclus).