Băsescu: Din memorandumul cu Huawei am înţeles de ce vrea Ponta STS la Guvern

Economica.net
19 02. 2014
basescu_biografie_54925000_53438600_68929500

‘Am solicitat astăzi (n.r. miercuri) şi am primit memorandumul semnat de ministrul Nica cu firma Huawei din China. Îi mulţumesc că mi l-a trimis imediat ce l-am solicitat. Semnarea memorandumului este aprobată de premierul Victor Ponta. Din lecturarea memorandumului am înţeles de ce vrea STS la Guvern. Acum s-a dezlegat enigma. Este clar că angajamentele cu firma chineză l-au obligat pe Victor Ponta să lărgească spectrul de oferte pentru această firmă chineză şi îl notific public că la CCR, indiferent ce vot vor da în Parlament, îmi este greu să cred că la CCR o astfel de lege va trece, ştiind care sunt atribuţiunile legale ale STS’, a spus Băsescu, la Palatul Cotroceni.

În opinia sa, premierul Ponta a făcut un ‘joc murdar’ în ceea ce priveşte STS.

‘Nu minciuna că trebuia să identifice poziţia avionului căzut în Apuseni, pentru că nu are în atribuţiuni aşa ceva STS, dar acum am înţeles de ce a făcut un joc de acest gen, murdar de altfel, pe seama securităţii naţionale dl Victor Viorel Ponta. (…) Securitatea naţională nu se dă pe mâna unor firme IT străine, indiferent cât de prietene ar fi cu o ţară sau cu alta’, a precizat şeful statului.