Băsescu: După măsurile din 2010 avem satisfacţia şi suntem mândri că am fost buni manageri ai ţării

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că după măsurile luate în 2010 este mândru şi are satisfacţia pentru faptul că politicienii de la acel moment s-au dovedit buni manageri ai ţării, economia menţinându-se pe un ritm de creştere, inclusiv în acest an, când creşterea va fi de peste 1 procent.
Economica.net - J, 18 apr. 2013, 20:52
Băsescu: După măsurile din 2010 avem satisfacţia şi suntem mândri că am fost buni manageri ai ţării

„Scopul nostru este să luăm decizii corecte la momentul potrivit şi după dificultăţile extraordinare din 2010, în 2011 România a început creşterea (economică, n.r.). O creştere de 2,2 procente a fost suficient de ridicată, dacă ne uităm la creşterea din Uniunea Europeană. În 2012 a fost un an cu creştere, în 2013 va fi un an cu creştere, nu una substanţială, dar va fi o creştere de peste 1 procent”, a susţinut şeful statului, la Gala de premiere a echipelor câştigătoare la Campionatul mondial de strategie şi management organizat de Global Management Challenge Romania.

„În aceste zile avem satisfacţia că la momentul potrivit am fost buni manageri ai ţării noastre. Bineînţeles că niciun jurnalist nu va recunoaşte acest lucru, dar trebuie să admit că sunt mândru de realitatea că alte 20 de ţări sunt în proceduri pentru deficit excesiv, iar România va fi prima ţară înapoi pe traiectorie”, a susţinut Băsescu.

El a menţionat că în condiţiile în care România are un deficit bugetar de 2,5% în cash, respectiv 2,85% deficit pe ESA, situaţia bugetară este echilibrată şi şansele de creştere depind de Guvern, dacă va lua deciziile corecte în perioada următoare.

Băsescu a mai afirmat că lecţia crizei din România a fost legată de „obiceiurile proaste”. ‘A fost un prost obicei să crezi că poţi cheltui pentru o perioadă mai lungă mai mult decât poţi produce. Un alt obicei prost, care a fost desfiinţat de măsurile luate în 2010 a fost în legătură cu soluţiile care ar fi putut determina dezechilibre macro-economice”, a susţinut preşedintele.

El a amintit momentul negocierilor cu FMI, când, în urma consultărilor cu Guvernul şi BNR, a refuzat creşterea cotei unice, precizând că motivul a fost legat de faptul că o creştere a taxelor ar fi adâncit criza.

„A fost decizia corectă, şi nu a fost neapărat o decizie politică, cât mai degrabă una managerială. Pentru că în acele momente, când am decis să transferăm costurile crizei către populaţie şi nu către economie, ne-a permis să reechilibrăm ţara în opt luni de zile. Nu a fost o decizie pe care politicienii sunt pregătiţi să o ia în fiecare zi, a fost o decizie care a generat costuri politice enorme, mari dezamăgiri în populaţie, dar a fost o decizie care ne-a făcut mândri că am reechilibrat ţara”, a afirmat Băsescu.

Şeful statului a menţionat că acest episod dovedeşte faptul că uneori „măsurile neplăcute” pot salva o companie, şi în mod similat pot salva o ţară. „Un manager, un politician de top trebuie să ia decizii în termenii realităţii şi nu în termenii visurilor”, a mai declarat preşedintele.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul anunță că a repatriat încă 37 de cetățeni români aflați în zona de conflict din Orientul Mijlociu
Guvernul anunță că a repatriat încă 37 de cetățeni români aflați în zona de conflict din Orientul Mijlociu
Încă 37 de cetăţeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat şi membri ai familiilor acestora au fost repatriaţi vineri seară, ca urmare a eforturilor Guvernului....
România riscă suspendarea fondurilor europene dacă nu adoptă măsuri de reducere a deficitului bugetar până pe 15 octombrie – secretar de stat în Ministerul Finanțelor
România riscă suspendarea fondurilor europene dacă nu adoptă măsuri de reducere a deficitului bugetar până pe 15 octombrie ...
România nu a adoptat măsuri cu privire la creşterea veniturilor astfel încât trebuie să ajusteze graficul referitor ...
Trump susține că pragul de 5% din PIB alocat apărării de către țările NATO, pe care el l-a cerut, n-ar trebui să se aplice și Statelor Unite
Trump susține că pragul de 5% din PIB alocat apărării de către țările NATO, pe care el l-a cerut, n-ar trebui să ...
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că cerinţa ca ţările membre NATO să cheltuiască echivalentul ...
Carburanții s-au scumpit din nou, pentru a treia zi la rând. Prețul motorinei a crescut cu peste 30 de bani pe litru în doar o săptămână
Carburanții s-au scumpit din nou, pentru a treia zi la rând. Prețul motorinei a crescut cu peste 30 de bani pe litru în ...
Prețurile la carburanți au crescut din nou azi în benzinăriile din România, pentru a treia zi la rând. Este a patra ...