Băsescu, fixat pentru ora 11.00, în Parlament
Decizia în acest sens a fost luată, luni, de Birourile Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.
Preşedintele Traian Băsescu a trimis, vineri, o scrisoare preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, în care îi informează că doreşte să adreseze un mesaj pe teme de politică internă, în Parlament, la data de 7 martie.
„În conformitate cu prevederile art. 88 din Constituţia României, doresc să adresez Parlamentului un mesaj cu privire la probleme de politică internă. Vă propun ca data prezentării mesajului să fie data de 7 martie 2012, la o oră pe care să o stabiliţi dumneavoastră, în funcţie şi de programul celor două Camere ale Parlamentului”, se arată în scrisoarea şefului statului, citată în comunicatul Preşedinţiei.
Preşedintele Traian Băsescu a organizat, recent, la Cotroceni, consultări cu partidele, una dintre teme fiind funcţionarea Parlamentului, în condiţiile protestului parlamentar al opoziţiei.
El a declarat, după consultări, că, analizând programul de guvernare şi cele 15 puncte din discursul liderului PSD Victor Ponta, a constatat că şapte puncte coincid, ceea ce poate însemna că există o bază solida de discuţie pentru eventuala revenire a opoziţiei în Parlament.
Lucrările Parlamentului au fost afectate, în ultima vreme, de protestul parlamentar al opoziţiei.
Cel mai recent mesaj către Parlament adresat de preşedintele Traian Băsescu a avut loc în iunie 2011, şedinţa de plen comun desfăşurându-se în absenţa reprezentanţilor USL.
El spunea atunci că este esenţială pentru credibilitatea Parlamentului limitarea imunităţii parlamentarilor la declaraţii şi atitudini politice pentru a da „cetăţenilor relaxarea că parlamentarii nu sunt deasupra legii”.
Băsescu le-a cerut parlamentarilor să găsească o soluţie pentru transpunerea în legislaţia românească a deciziei 212/2005 a Consiliul ui JAI referitoare la confiscarea averilor obţinute illicit.