Băsescu, Guvernului: Avem, pentru prima dată de la Revoluţie, un sold pozitiv la comerţul exterior

Economica.net
15 04. 2013
basescu_14820300

„Aş vrea să profit de onoarea pe care o am să fie Guvernul aici şi să observ că pe primele două luni ale anului este pentru prima dată când avem un sold pozitiv al comerţului exterior, cred că prima dată de la Revoluţie. Sigur, unii dintre dumneavoastră or să se mire de cum s-a întâmplat. S-au cumulat efectele în timp şi iată că reuşim să reducem deficitul de cont curent, chiar să avem surprize ca cele de pe primele două luni ale anului”, a afirmat preşedintele Traian Băsescu, în discursul său de la Palatul Cotroceni după depunerea jurământului de către Cazanciuc.

El a mai arătat că pentru anul viitor există o estimare de creştere economică din partea agenţiilor de rating de 1,7%, însă aceasta nu reprezintă ceea ce poate România, cu condiţia să se reuşească o mai bună absorbţie a fondurilor europene.