„Primul lucru pe care vreau să-l comunic este acela că în această campanie care va avea ca finalitate referendumul din 29 iulie eu nu apăr un scaun, am de apărat România europeană”, a spus Băsescu.
Preşedintele suspendat Traian Băsescu a adăugat că cere celor care îl sprijină „victoria la referendum”, el menţionând că obiectivul său este să câştige acest referndum.
„Sunt convins că românii nu vor participa la acest mod de a face politică şi ceea ce am cerut şi cer celor care mă sprijină e victoria la referendum”, a spus Băsescu.
„Obiectivul meu e să câştig referendumul”, a adăugat el.
Traian Băsescu susţine prima conferinţă de presă după suspendarea din funcţie.