„Categoric nu voi mai utiliza aeronava TAROM pusă la dispoziţie (…) Pur şi simplu s-a propagat o minciună că se cheltuiesc 7 milioane de euro cu avionul pentru preşedinte. Nu este adevărat. Vă asigur că la nevoie, atunci când va fi nevoie, voi lua în charter un avion de la o companie străină, ca să ne spună atunci Guvernul cât costă avionul. Nu voi mai folosi avioane TAROM cum am decis să nu mai folosim nici avioane Romavia la vremea respectivă”, a afirmat Băsescu, în conferinţa de presă de joi seară.
De asemenea, întrebat de jurnalişti dacă va rezilia contractul cu TAROM pentru aeronavă, Băsescu a afirmat că nu exista niciun contract deoarece acest avion era închiriat de Preşedinţie în regim charter, însă ulterior, la câteva minute după finalul conferinţei de presă, a revenit şi a precizat că totuşi există un contract cu TAROM pentru acest avion, despre care el nu ştia, însă în mod cert nu este un contract pentru ţinerea la dispoziţia sa a aeronavei.
„Nu aveam niciun contract, noi angajam acest avion charter, la fel cum angajează şi o firmă de turism. Deci noi nu aveam avionul în contract. Nu am ce să reziliez”, a afirmat Băsescu în primă fază.
El a menţionat apoi, după încheierea conferinţei de presă, că purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea tocmai l-a informat în lift că există un contract cu TAROM.
„Spune purtătorul de cuvânt că există un contract prin care ne pun avionul la dispoziţie la solicitare. Deci corectez afirmaţia, aflu şi eu acum. Ştiam că închiriem avioanele cu charter, ceea ce este adevărat. Vă asigur că mâine o să vă pun la dispoziţie datele de interes. Dar în mod cert nu este un contract pentru ţinerea la dispoziţie a avionului, ci pentru la dispoziţie charter a avionului. Eu acum am aflat în lift că există o minută între TAROM, un contract între TAROM şi Preşedinţie, deci înseamnă că nu vă pot da mai multe detalii”, a mai spus Băsescu.
Conducerea Tarom a solicitat Administraţiei Prezidenţiale să precizeze dacă doreşte continuarea sau rezilierea contractului de închiriere a aeronavei utilizată de preşedinte, într-un „gest de curtoazie”, în condiţiile în care conducerea executivă are deja mandat pentru valorificarea aeronavei.
„A fost redactată o scrisoare, ieri sau alaltăieri, adresată Administraţiei Prezidenţiale, în care a fost expusă situaţia şi prin care s-a solicitat instituţiei să precizeze dacă doreşte continuarea actualului contract sau rezilierea”, a declarat joi Dan Pascariu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Tarom.
El a precizat că avionul respectiv, un Airbus A 310, nu este o „aeronavă prezidenţială” sau o „aeronavă a preşedintelui Băsescu”, iar conducerea executivă a companiei are mandat să caute clienţi pentru valorificarea acesteia, în condiţiile costurilor de mentenanţă ridicate.
„Este o chestie de curtoazie”, a spus Pascariu, referindu-se la solicitarea adresată Administraţiei Prezidenţiale.
Tarom a anunţat recent că vrea să elimine pierderile cauzate de cele două aeronave de tip Airbus A 310, principala variantă luată în calcul fiind vânzarea acestora, dar că analizează şi posibilitatea menţinerii avionului folosit de Administraţia Prezidenţială, în cazul în care cheltuielile trec la bugetul de stat.
Premierul Ponta a declarat miercuri că Guvernul va închiria sau va cumpăra un avion care să fie folosit ca aeronavă oficială a preşedintelui sau a prim-ministrului, dar în momentul în care va avea posibilitatea financiară.
Preşedintele Traian Băsescu s-a deplasat marţi la Roma la ceremonia de inaugurare a pontificatului Papei Francisc cu un zbor al companiei Alitalia.
El a afirmat vineri, la Bruxelles, că este „o minciună” afirmaţia că bugetul de stat suporta anual 7 milioane euro costurile pentru aeronova TAROM Airbus A-130 închiriată pentru deplasările externe ale şefului statului.
„Mi s-a părut atât de necinstit faptul că se spunea public: «cheltuim şapte milioane de euro pe an ca să meargă preşedintele cu el», cam acesta a fost mesajul. Păi, asta e o minciună, avionul acela, atât costă întreţinerea lui indiferent ce faci cu el. (…) Acel avion, în lipsa deciziei de a fi vândut, stătea în hangar cu aceste costuri. Faptul că atunci când aveam deplasări îl închiria Preşedinţia îi mai aducea un ban, altfel costurile tot erau pentru acel avion”, a spus preşedintele.
El a subliniat că „este nepermis” pentru preşedintele României ca în timp ce este într-o vizită externă să nu se poată deplasa rapid în ţară atunci când este un dezastru natural sau alt eveniment deosebit pentru care trebuie să semneze instituirea stării de urgenţă.
De asemenea, el a arătat că pe aeronava A-130 de la TAROM erau instalate sistemele de comunicaţii speciale, care îi sunt necesare având în vedere statutul de ţară membră NATO a României şi faptul că oricând poate avea loc o criză majoră la acest nivel.
Administraţia Prezidenţială a solicitat în 2010 Tarom să efectueze cursele speciale pentru deplasările şi vizitele externe ale şefului statului, compania de stat punând la dispoziţie pentru acestea unul dintre cele două avioane Airbus A 310, achiziţionate la începutul anilor ’90.