Băsescu: ‘Federaţia Rusă nu va renunţa la Crimeea’
‘În opinia mea Federaţia Rusă nu va renunţa la Crimeea. Aici (nr. în Ucraina) şi noua putere democratică a făcut o eroare fundamentală care se constituie în baza de intervenţie şi de poziţionare a Federaţiei Ruse. Au anulat exact legea care le dă dreptul minorităţilor la utilizarea limbii materne’, a spus şeful statului, duminică, la Pro Tv.
Potrivit acestuia, Vladimir Putin îşi apără interesele geostrategice în condiţiile în care Federaţia Rusă are un angajament.
‘Vladimir Putin îşi apără interesele geostrategice în condiţiile în care are un angajament Federaţia Rusă. În 1994, premergător dezarmării nucleare a Ucrainei, pentru că avea semnalul nuclear al fostei Uniuni Sovietice pe teritoriu, la Budapesta s-a semnat un acord. Sunt trei puteri garante ale suveranităţii şi independenţei Ucrainei: Statele Unite, Marea Britanie şi Federaţia Rusă. Toate trei s-au angajat să garanteze independenţa, suveranitatea Ucrainei’, a precizat Băsescu.
Dincolo de acordul de la Budapesta, semnat în 1994, spune preşedintele, există un acord bilateral între Ucraina şi Federaţia Rusă care permite Federaţiei Ruse menţinerea flotei de la Marea Neagră la Sevastopol, în Crimeea.
‘Acest acord a fost semnat în 1997 şi a fost extins în 2010 până în anul 2042. Federaţia Rusă are o prezenţă militară acceptată pe teritoriul Ucrainei, în speţă în Crimeea. Dacă aţi vedea acordul semnat între cele două state, de data asta un acord bilateral, este reglementată foarte precis prezenţa trupelor Federaţiei Ruse în Crimeea – şi cum trebuie să avizeze mişcările pe care le face orice orice soldat, orice camion, şi perimetrele în care se poate mişca şi aprobările pe care trebuie să le primească. Deci, Federaţia Rusă în momentul în care sporeşte efectivele peste cele convenite, deja a încălcat acordul şi intră în regula aceea în care nu poţi avea sau nu este permisă pătrunderea unor trupe străine pe teritoriul unui stat fără aprobarea respectivului stat. Deci, la limita numerică şi de capacităţi militare este în regulă, există un Acord. Orice depăşeşte această limită este o încălcare a Acordului’, a explicat Traian Băsescu.