Băsescu, întrebat ce se întâmplă dacă revine la Cotroceni: E nepermis să nu utilizăm coabitarea
Întrebat ce se va întâmpla, dacă revine la Cotroceni, cu Victor Ponta şi cu Crin Antonescu, Traian Băsescu a răspuns că statul român are mecanismul coabitării.
„Trebuie să vă spun, şi ştiţi cu siguranţă, că eu am mai fost suspendat o dată de aceleaşi partide: socialiştii cu liberalii, în anul 2007. Atunci poate că era prea devreme să învăţăm mecanismul coabitării. Acum însă este nepermis să nu-l utilizăm. Până la urmă chiar forma constituţională pe care o avem, cu preşedintele având un mandat de cinci ani, iar Guvernul cu mandat de patru ani, face greu de conceput că preşedintele va avea tot timpul o majoritate, ceea ce generează obligaţia ca statul român şi politicienii din România să înveţe să gestioneze interesele ţării şi în condiţii de coabitare. Deci eu cred că asta va trebui să se întâmple: coabitarea între un preşedinte de o culoare politică sau provenit dintr-un partid de centru-dreapta cu majoritate parlamentară şi implicit guvernamentală de centru-stânga”, a spus Băsescu, în interviul publicat miercuri.
Întrebat dacă Ponta va rămâne premier dacă el se întoarce la Cotroceni, Băsescu a răspuns: „Preşedintele poate doar să desemneze prim-ministrul, dar nu-l poate revoca. Revocarea prim-ministrului poate fi făcută doar de Parlament. Deocamdată Victor Ponta are o majoritate în Parlament şi nu cred că Parlamentul îl va revoca”.
Întrebat dacă se va întoarce la palatul prezidenţial, preşedintele suspendat a răspuns: „Numai Curtea Constituţională decide. Înaintea deciziei Curţii Constituţionale n-aş vrea să fac nicio apreciere pentru că ar putea fi considerată o tentativă de a influenţa decizia Curţii”.
Premierul Victor Ponta afirmă, într-un interviu acordat ziarului The Guardian, că este dispus „să coabiteze” cu preşedintele Traian Băsescu dacă acesta va respecta rolul pe care i-l conferă Constituţia, apreciind că, după 20 de ani de „timp pierdut”, criza politică din România se apropie de final.
Potrivit lui Victor Ponta, criza politică ce afectează România din mai se apropie de soluţionare, punând capăt la ceea ce el consideră 20 de ani de „timp pierdut”, de la revoluţia care a condus la înlăturarea regimului comunist.
Ponta a precizat că, dacă încercarea de demitere a lui Traian Băsescu prin referendum va eşua, este pregătit să „coabiteze” cu preşedintele dacă acesta va respecta rolul conferit de Constituţie. „Aceasta probabil este cea mai mare criză din ultimii zece ani, dar toate instituţiile, inclusiv Curtea Constituţională, Parlamentul şi Guvernul au dovedit că sunt solide şi cred că partea cea mai grea a trecut. După această vară călduroasă, vom intra într-o situaţie de normalitate şi vom dovedi că toate angajamentele noastre europene vor fi respectate”, a spus Ponta, respingând acuzaţiile privind o presupusă tentativă de lovitură de stat.