Băsescu: La 40 de ani ziceam că trebuie restructuraţi cei bătrâni, de peste 50 de ani

Preşedintele Traian Băsescu a oferit, joi seară, înainte de a se întâlni cu delegaţia FMI, câte o cupă cu şampanie şi o felie de tort jurnaliştilor acreditaţi la Preşedinţie, el spunând, râzând, că la 40 de ani susţinea că "cei bătrâni, de peste 50 de ani", trebuie restructuraţi.
Economica.net - joi, 03 nov. 2011, 17:03

Preşedintele Băsescu împlineşte, vineri, 60 de ani.

La remarca unui ziarist, legată de vârsta „rotundă” pe care o împlineşte şeful statului, acesta a făcut o glumă, amintindu-şi de perioada în care era ministru al Transporturilor şi trebuia să opereze reduceri de personal, potrivit Mediafax.

„Atunci aveam 39-40 de ani şi trebuia să fac restructurări. Am spus atunci să îi restructureze pe cei bătrâni, de peste 50 de ani. Acum însă…”, şi-a amintit şeful statului, râzând.

Preşedintele s-a întâlnit, vineri, cu parlamentarii PDL, UNPR şi ai minorităţilor naţionale, peste o oră şi jumătate, la Vila Lac, la eveniment participând şi premierul Emil Boc.

Grupul deputaţilor PDL i-a oferit preşedintelui Traian Băsescu un tablou reprezentând Portul Anvers.

Te-ar mai putea interesa și
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur vacanțele
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur ...
Marcel Ciolacu a venit ieri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând că toate acele cheltuieli au fost făcute din banii săi personali, însă......
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Companiile ruse au început să folosească criptomonede în plăți internaționale în urma modificărilor legislative ...
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Șeful direcției Business din ING Bank, Florin Ilie, arată că anumite servicii bancare sunt subutilizate de firme si asta ...
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. Bugetul este o ficțiune, o vrăjeală, nici nu știm cât este gaura!
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. ...
Profesorul de economie Bogdan Glăvan, adept militant al piețelor libere, spune că România se apropie de o criză foarte ...