Băsescu, la învestirea noului Guvern: A venit timpul să predăm ştafeta noii generaţii VIDEO
Membrii noului Cabinet au depus jurământul de învestire la Palatul Cotroceni, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, a şefilor celor două Camere ale Parlamentului şi a preşedintelui Curţii Constituţionale. La ceremonie au luat parte şi foştii miniştri, cei din guvernul Boc, alături de fostul premier Emil Boc.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că aşteaptă ca cei din generaţia sa de oameni politici şi din generaţiile mai vechi să înţeleagă că „a venit timpul să predea ştafeta” generaţiei tinere.
„Aştept ca cei din generaţia mea de oameni politici şi generaţiile mai vechi să înţeleagă că a venit timpul să predea ştafeta generaţiei care la Revoluţie nu era majoră sau abia trecuse de majorat. E timpul lor şi numai ei pot recredibiliza major România„, a spus Traian Băsescu.
Iată declaraţiile preşedintelui Băsescu după depunerea jurământului:
Aş începe prin a spune că ce se întâmplă azi este continuarea nerostită din motive de interes naţional a discursului din 25 ianuarie, este partea care a lipsit atunci, cu o zi înainte de misunea FMI, CE şi BM.
Îi mulţumesc premierului Emi Boc şi echipei lui. Au fost oameni politici care şi-au ausmat responsabilitatea trecereii României prin criză, care au pus interesele naţionale mai presus de interesel de partid şi interesele lor ca oameni politici. Ţin să le mulţumesc pentru că astăzi au adus România în condiţii de stabilitate economică şi financiară şi au creat perspective pentru o creştere economică solidă ce poate garanta, în timp, şi o creştere a nivelului de trai al populaţiei.
Un lucru esenţial: premierul Boc şi echipa lui nu s-au mulţumit doar cu măsurile pentru trecerea prin criză. Au avut ca prioritate şi modernizarea statului român. Nu fusese un angajament al PDL, ci un angajament al meu din campania prezidenţială din 2009. De aceea, le mulţumesc încă o dată că au ţinut cont de imperativul fundamental ca măcar o parte din programul electoral al unul candidat la preşedinţie să fie pusă în aplicare.
Am avut şi tentativa de a încheia procesul cu Legea Sănătăţii, NU am reuşit nici eu, nici ei. Dar rămâne o sarcină pentru viitorul apropiat.
Guvernul Boc şi-a asumat reforme pe care nici un guvern nu a avut curaj să şi le asume în perioade de creştere economică.
Sper că implementarea acestor legi va face diferenşa dintre statul de până la mandatul lui Emil Boc şi ce va fi după implementarea completă a acestor legi.
Toţi miniştrii lui Boc au ştiut că măsurile anticriză nu aduc glorie, că tăierile de salarii, reducerea masivă a persoanlului în adminstraţia publică sunt măsuri necesare de pe urma cărora nu vor avea de câştigat ca oameni politic. A fost cabinetul care ne-a trebuit. Nu consider pe vreunul din ei perfect, fiecare a avut erorile şi neînplinirile lui.
Avem un guvern nou, felicitări pentru investitura de astăzi. Sunt doi prim-miniştri, unul care pleacă, altul care vine şi care fac parte din aceeaşi generaţie. Aş vrea să-i mulţumesc celui care pleacă pentru faptul că în echipa celui care vine se află doar miniştri care aveau la Revoluţie între 11 şi 21 de ani.
Este un moment care nu va putea să nu fie luat în seamă nici de celelalte partide, nici de Parlament şi nici de populaţie, de ce nu. Consider că a venit timpul generaţiei voastre, tineri miniştri. Nu voi ezita să acord tot timpul sprijinul pe care îl pot acorda guvernului Ungureanu.
În acelaşi timp, guvernul beneficiază de oameni cu experienţă de la UNPR şi UDMR. Ce aştept mai mult de la guvernul Ungureanu: aştept mai multă rigoare în acţiune şi în comunicare, aştept mai multă transparenţă.
Aştept ca acest guvern să continue partea vitală care vizează consolidarea situaţiei economice şi financiare şi ca după primul trimestru, dacă economia va confirma aşteptările noastre, să începem un proces de creştere a veniturilor populaţiei.
Aştept de la noul cabinet noua Lege a Sănătăţii, iniţierea discuţiilor şi cu Opoziţia pentru a se conveni asupra unei legi de reorganizare administrativ-teritoriale a României.
Toţi politicienii cer ce le trece prin cap în numele poporului. Dar că un minim respect pentru poporul pe care îl cheamă la urne, pot face un lucru: ceea ce s-a votat la referendumul din 2009. Nu pot să observ demagogia când chemăm poporul la urne pentru a face dreptate între oameni politici incapabili să discute între ei, dar uităm ce a decis poporul privind reducerea numărului de parlamentari şi Parlamentul unicameral.
O spun public: numele viitorului prim-ministru fusese de multă vreme discutat atât de mine, cât şi de fostul premier Emil Boc. A fost o chestiune legată de moment: când trebuie făcut.
Mulţumesc şi CCR pentru menţinerea echilibrelor politice în stat într-o perioadă extrem de dificilă.
În perioada asta în care discutam cu premierul, cu ministrul de Finanţe sau cu Bogdan Drăgoi au fost momente extrem de dificile. Dificultăţile au trebuit împărţite între preşedinte şi guvern. Am avut de multe ori senzaţia că sunt parte a guvernului pentru că aveam nevoie de toată forţa politică pentru a depăşi momentul. Simţeam prin toţi porii atmosfera ostilă Guvernului care ducea o misiune aproape imposibilă. Nimeni nu părea să sprijine acţiunile Guvernului. De aceea m-am simţit extrem de legat de un guvern care a avut pe umerii lui asemenea responsabilităţi.
Apelaţi la medierea mea de acum înainte.
Membrii noului Cabinet au depus jurământul la Palatul Cotroceni. Foştii miniştri, cei din guvernul Boc, au participat la ceremonia depunerii jurământului de către succesorii lor. Pe lângă aceşti au mai fost prezenţi preşedinţii Camerelor, Roberta Anastase şi Vasile Blaga, precum şi preşedintele CCR, Augustin Zegrean.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat Decretul pentru numirea Guvernului României, în următoarea componenţă:
• Mihai-Răzvan Ungureanu, Prim-Ministru;
• Markó Béla,Viceprim-Ministru;
• Gabriel Berca, Ministrul Administraţiei şi Internelor;
• Bogdan Alexandru Drăgoi, Ministrul Finanţelor Publice;
• Lucian Nicolae Bode, Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri;
• Cristian Diaconescu, Ministrul Afacerilor Externe;
• Alexandru Nazare, Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii;
• Borbély Laszló, Ministrul Mediului şi Pădurilor;
• Cristian Petrescu, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului;
• Gabriel Oprea, Ministrul Apărării Naţionale;
• Kelemen Hunor, Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional;
• Cătălin Marian Predoiu, Ministrul Justiţiei;
• Răzvan Mustea-Şerban, Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale;
• Claudia Boghicevici, Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale;
• Cătălin Ovidiu Baba, Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
• Ladislau Ritli, Ministrul Sănătăţii;
• Stelian Fuia, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
• Leonard Orban, Ministerul Afacerilor Europene.