Băsescu merge în vizită la uzina Ford de la Craiova

Preşedintele Traian Băsescu efectuează marţi, de la ora 11,30, o vizită la fabrica de autoturisme Ford Craiova.
Economica.net - mar, 23 apr. 2013, 08:28
Băsescu merge în vizită la uzina Ford de la Craiova

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Băsescu va susţine o declaraţie de presă, în jurul orei 13,00, la sediul Ford.

În iunie 2012, şeful statului a participat, la Craiova, la lansarea noului model Ford, B-MAX. Cu acel prilej, el a fost cel care a achiziţionat prima maşină B-MAX produsă de Ford, alegând una de culoare roşie.

„Faptul că într-o perioadă de criză, o companie de talia Ford nu a abandonat proiectul de la Craiova este, dacă vreţi, cea mai mare carte de vizită cu privire la încrederea pe care investitorii străini merită să o aibă în România şi în români. Aţi trecut printr-o perioadă dificilă toţi, chiar prin momente în care aveaţi impresia că proiectul de la Craiova s-ar afla sub semnul întrebării, şi pe bună dreptate v-aţi pus aceste întrebări”, a spus Băsescu, la acea dată.

Te-ar mai putea interesa și
Trump vrea al treilea mandat de președinte, deși e o barieră constituțională
Trump vrea al treilea mandat de președinte, deși e o barieră constituțională
Donald Trump a declarat, duminică, că nu glumește în legătură cu încercarea de a obține un al treilea mandat la președinția Statelor Unite, cel mai clar semnal că ia în calcul......
Numărul insolvențelor din ianuarie 2025 a fost de 387, scădere cu aproape 24% față de ianuarie 2024
Numărul insolvențelor din ianuarie 2025 a fost de 387, scădere cu aproape 24% față de ianuarie 2024
Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență în ianuarie 2025 ...
Discuție telefonică între Keir Starmer și Donald Trump. Britanicii încearcă să obțină un acord comercial
Discuție telefonică între Keir Starmer și Donald Trump. Britanicii încearcă să obțină un acord comercial
Premierul britanic Keir Starmer și președintele american Donald Trump au discutat duminică, în cursul unui convorbiri ...
Fostul CEO la Volvo, Hakan Samuelsson, va reveni, de azi, la conducerea companiei
Fostul CEO la Volvo, Hakan Samuelsson, va reveni, de azi, la conducerea companiei
Volvo Cars l-a numit din nou duminică în funcția de director executiv pe Hakan Samuelsson, care a fost CEO al companiei ...