Băsescu: Modificarea legii administraţiei locale nu ne ajută în privinţa integrării în spaţiul Schengen
Şeful statului a declarat, într-o conferinţă de presă la finalul Consiliului European, că, ‘profitând de oportunitatea’ participării sale la Consiliul European de vară, a pregătit o minută care se anexează concluziilor reuniunii şi prin care se revine la decizia Consiliului din 2012, când România a fost foarte aproape de integrarea în Schengen. ‘Am folosit această oportunitate, sigur, pregătind întâi cele două motoare – pe doamna Merkel (Angela Merkel, cancelarul german) şi pe preşedintele (francez Francois) Hollande – pentru o minută care se anexează concluziilor de astăzi (vineri), în care se revine la decizia Consiliului European din 2012, când am fost foarte aproape să obţinem intrarea în Schengen, dar au fost evenimentele din vară care au pus totul în stand by. Deci, se revine la decizia Consiliului European de a se discuta în primul consiliu JAI problema accesului în Spaţiul Schengen a României şi Bulgariei’, a explicat preşedintele român.
Această iniţiativă comună, a precizat el, a fost preluată ca atare în minuta care se anexează concluziilor Consiliului, ceea ce este foarte important. Traian Băsescu a reamintit că un obiectiv principal de finalizat până la sfârşitul mandatului său este cel legat de intrarea în Schengen. ‘Până la sfârşitul mandatului am şi acest obiectiv – să începem procesul de intrare, de acces în spaţiul Schengen, fie că-l vom începe şi numai cu aeroporturile, dar procesul trebuie să înceapă. Pentru că, odată început, trebuie să se şi termine. Nu ne ajută, din acest punct de vedere, trebuie să o spun, votul dat în Parlament pentru modificarea legii administraţiei locale. Va trebui să am o discuţie cu factorii politici să se abţină până când se găseşte o formulă convenabilă cu noua Comisie Europeană, în aşa fel încât să nu se aşeze o nouă motivaţie legată de funcţionarea instituţiilor anticorupţie, în speţă (…) ANI, şi să avem o nouă amânare’, a afirmat preşedintele Băsescu.
Un alt subiect ‘îndelung discutat’ s-a referit la Ucraina. ‘(…) după ce a fost ascultat preşedintele (Petro) Poroşenko, Consiliul i-a recomandat să facă o prelungire a încetării focului cu încă 72 de ore. Şi aici noi am avut o contribuţie deosebită în ceea ce s-a adăugat la concluziile iniţiale, adică noi am spus sau susţinerea mea a fost o simplă încetare a focului de 72 de ore, fără a spune că, în cazul în care nu se întâmplă ceva din partea rusă, nu are niciun efect, dimpotrivă, generează un plus de victime, atât timp cât separatiştii nu au agreat încetarea focului, ar fi fără rost. De aceea, Consiliul a adoptat propunerea şi s-a dus pe un sistem în care ceva se va întâmpla după aceste 72 de ore. (…) ‘, a arătat Traian Băsescu. El a adăugat că, dacă cele patru puncte recomandate de Consiliu nu se vor rezolva, CAE va face o analiză a îndeplinirii acestora şi, în cazul în care se constată că nimic nu s-a făcut şi că nu există progres, va fi convocat Consiliul European care va analiza situaţia şi va decide asupra drumului de urmat. ‘Aici este formularea diplomatică. În realitate discutăm că s-a ajuns la punctul la care dacă cele patru condiţii nu sunt respectate sau nu se începe respectarea lor, Consiliul European este în situaţia de a agrava sancţiunile împotriva Federaţiei Ruse’, a explicat preşedintele român.