Băsescu: Ne menţinem ţinta pentru aderarea la zona euro în 2015
„Este adevărat că zona euro are unele probleme în prezent, dar noi avem încredere foarte mare atât în construcţia UE, cât şi în euro ca monedă a Uniunii Europene. Trebuie să ştiţi că şi acum România este o ţară care se angajează, pe baza Tratatului, să îndeplinească condiţiile pentru adoptarea euro ca monedă naţională. Noi vrem să îndeplinim criteriile pentru aderarea la zona euro şi să intrăm în această zonă de îndată ce îndeplinim criteriile. Atunci când ajungem în 2015 vom vedea dacă intrăm în acel an sau vom amâna intrarea cu un an, dar în orice caz România va adera la zona euro”, a menţionat şeful statului român Traian Băsescu.
El a răspuns întrebării unui jurnalist chinez în legătură că opţiunile Chinei de a investi în SUA sau în Uniunea Europeană. „În orice caz, eu sunt un prieten al SUA, sunt membru al UE şi vă recomand România” ca destinaţie a investiţiilor chineze, a mai spus preşedintele român,scrie Agerpres.
Discuţiile din cadrul Consiliului European informal s-au concentrat pe câteva orientări principale: politici economice naţionale solide (ce constituie baza menţinerii unei strategii de consolidare fiscală favorabile creşterii economice şi pentru evitarea derapajelor macroeconomice); politici ale UE purtătoare de valoare adăugată (cu accent pe măsurile prevăzute în cadrul Actului privind piaţa unică); măsuri de îmbunătăţire a finanţării economiei (printre care mobilizarea Băncii Europene de Investiţii pentru susţinerea mai bună a IMM-urilor şi a infrastructurilor-cheie); măsuri de consolidare a creării de locuri de muncă (vizând atât politicile naţionale, cât şi cele ale UE).