Băsescu: Ne propunem un termen rezonabil de intrare în zona euro. UE nu stă să ne aştepte
„Ne propunem totuşi un termen rezonabil de intrare în zona Euro. Şi aici aş vrea să vă spun următorul lucru: nu va sta nimeni după cei care nu se pregătesc să intre în zona Euro. Se simte că Europa sau zona Euro nu e dispusă să stea să ne aştepte. Ei se duc cu regulile lor înainte şi cei care nu îşi îndeplinesc condiţiile să intre în zona Euro vor rămâne tot mai departe de plutonul statelor din zona euro. Ceea ce pentru mine ar fi o pierdere”, a afirmat Băsescu, la finalul reuniunii Consiliului European.
El a amintit declaraţia sa din discursul ţinut marţi în plenul Parlamentului de la Bucureşti privind faptul că termenul oficial asumat de România pentru adoptarea monedei comune în 2015 nu mai este „realist” şi a reiterat că Guvernul, Parlamentul şi Banca Naţională sunt instituţiile în atribuţiile cărora intră să analizeze noul obiectiv de aderare.
„Eu nu am puterea să angajez ţara pe un termen fără să fie această decizie (a Guvernului). Nu preşedintele îndeplineşte condiţiile de intrare în zona euro (…) Dacă mă întreba cineva astăzi sau ieri spuneam 2015 pentru că acesta este anul oficial, nu aveam ce să spun altceva”, a mai afirmat Băsescu în conferinţa de presă de la Bruxelles.
Preşedinte a declarat marţi că este esenţial pentru România să intre în zona Euro în următorii trei-patru ani, el arătând că obiectivul oficial 2015 nu mai este realist şi că trebuie ajustat de către Guvern, Parlament şi BNR.
„Este esenţial să adoptăm moneda Euro în trei-patru ani, astfel riscăm ca următoarea modificare a Tratatelor UE să ne găsească neintegraţi, în afara zonei Euro şi să rămânem aşa”, a afirmat Băsescu, el arătând că există „mai multe voci” în UE care vorbesc despre Uniunea „cu două viteze”, cu statele care au adoptat Euro şi cele non-Euro.
El a subliniat că aderarea la zona Euro nu este facultativă, ci o obligaţie asumată de România prin Tratatul de aderare.
„În acest moment, ţinta oficială este 2015. În opinia mea, termenul a devenit nerealist şi va trebui ajustat la nivelul Guvernului, Parlamentului, BNR”, a arătat Băsescu.
De asemenea, preşedintele a arătat că România este stabilizată macroeconomic şi îndeplineşte în mare parte criteriile de la Maastricht necesare adoptării monedei comune europene, arătând însă că îndeplinirea acestora nu garantează „succesul” economiei româneşti în zona Euro, fiind necesară o economie competitivă care depinde în primul rând de companiile de stat.
„Dacă nu înţelegem că rentabilizarea este cheia, ne pregătim de pe acum pentru un eşec”, a afirmat Băsescu, arătând că e nevoie de îndeplinirea obligaţiilor asumate prin Acordul cu FMI şi Comisia Europeană privind introducerea managementului privat şi privatizarea companiilor de stat.
El a a făcut un apel către Guvern şi Parlament în vederea creşterii competitivităţii economiei româneşti şi îndeplinirii criteriilor de la Maastricht pentru a putea intra pregătiţi în zona Euro.