Băsescu: Noile modele Dacia confirmă capacitatea României de a produce maşini la vârf de tehnologie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că noile modele Dacia Logan, Sandero şi Sandero Stepway lansate marţi seară pentru piaţa românească confirmă capacitatea României de a produce maşini la vârf de tehnologie industrială, el exprimându-şi speranţa că Dacia va deveni "maşina Africii".
Economica.net - mar, 13 nov. 2012, 21:42
Băsescu: Noile modele Dacia confirmă capacitatea României de a produce maşini la vârf de tehnologie

„Industria automobilului ne prilejuieşte la toţi ocazia să constatăm că putem. Nu e «Yes, we can», dar este un «Da, putem» românesc”, a spus Băsescu în discursul său de la evenimentul Dacia-Renault.

Preşedintele a amintit că în primăvara acestui an a avut ocazia să vadă macheta noului model Sandero, iar acum, în toamnă, Dacia-Renault deja a lansat acest model pe piaţă.

„Acesta este un eveniment uriaş, care confirmă capacitatea României de a produce echipamente şi maşini la vârf de tehnologie industrială”, a spus Băsescu.

El a subliniat că noile modele sunt produse în proporţie de 80% în România, în industria pe orizontală generată de Dacia-Renault.

Preşedintele a subliniat că deşi Renault a deschis o uzină Dacia şi în Maroc, aceasta nu înseamnă că centrul de greutate al mărcii româneşti se va muta în Africa, uzina de acolo asambând în mare parte piese produse în România.

„Sper ca Dacia să devină maşina Africii pentru că este o explozie în vânzările pe Africa”, a spus Băsescu, adăugând că prestigiul şi aprecierea pentru marca românească sunt foarte răspândite pe continentul african.

Băsescu a ţinut să-şi exprime aprecierea şi pentru directorul uzinei de la Mioveni, Constantin Stroe, în contextul în care a amintit că în calitate de ministru al Transporturilor a avut ocazia să-şi pună în 1998 semnătura pe contractul de privatizare cu Renault.

Preşedintele a amintit că Stroe le-a semnalat în 1998 membrilor Guvernului că uzina Dacia trebuia privatizată în acel moment când avea producţie şi vânzări şi nu aşteptat să piardă această poziţie.

„El nu a vrut să-şi ţină uzina pentru el, a vrut să o ţină pentru România”, l-a elogiat Băsescu pe Stroe.

Şeful statului şi-a exprimat aprecierea şi pentru compania franceză, deoarece la momentul privatizării se angajase să facă investiţii de 400 milioane de euro însă în prezent acestea au depăşit două miliarde de euro.

Preşedintele a apreciat că firma franceză a fost onestă cu România, cu uzina de la Piteşti, cu sutele de mii de angajaţi care şi-au găsit un loc de muncă în această industrie, dar şi cu inteligenţa românească pentru că a investit în centrul de cercetare de la Titu, unde inginerii români angajaţi acolo au avut ocazia „să-şi exprime creativitatea, iar rezultatele se văd în noile modele lansate azi”.

La evenimentul organizat de Dacia-Reunault au participat manageri ai companiei Renault printre care directorul de operaţiuni pentru zona Europa şi Mediterană şi directorul uzinei de la Piteşti.

Evenimentul organizat marţi seară a fost dedicat lansării pe piaţa românească a celor trei modele, care au fost prezentate în premieră în urmă cu o lună la Salonul Auto de la Paris.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană acordă granturi în valoare totală de peste 852 de milioane de euro pentru construirea unor fabrici de producție a celulelor de baterii pentru mașini electrice
Comisia Europeană acordă granturi în valoare totală de peste 852 de milioane de euro pentru construirea unor fabrici ...
Comisia Europeană a anunţat, vineri, că şase proiecte inovatoare de fabricare a celulelor de baterii pentru vehicule electrice vor primi granturi în valoare totală de 852 de milioane euro din......
Bolojan pune tunurile pe patronii firmelor cu datorii: Este anormal să ai la o adresă zeci de sedii de companii fictive care au miliarde de lei restanțe la TVA și să faci controale de formă
Bolojan pune tunurile pe patronii firmelor cu datorii: Este anormal să ai la o adresă zeci de sedii de companii fictive ...
Ilie Bolojan a declarat într-un interviu pentru Știrile ProTV că se vor face mai multe schimbări care va permite statului ...
Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru extinderea Magistralei 4 de metrou, între Gara de Nord și Gara Progresul
Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru extinderea Magistralei 4 de metrou, între Gara de Nord și Gara ...
Guvernul a aprobat, vineri, în şedinţă, printr-o Hotărâre, indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de ...
O nouă moarte suspectă printre potentații ruși. Vicepreședintele gigantului Transneft Andrei Badalov a murit după ce a căzut de la etajul 17 a unui bloc situat într-un cartier de lux al Moscovei
O nouă moarte suspectă printre potentații ruși. Vicepreședintele gigantului Transneft Andrei Badalov a murit după ce ...
Andrei Badalov, vicepreşedintele companiei de stat Transneft, care deţine monopolul asupra conductelor de petrol în Rusia, ...