Băsescu: Nu am datorii faţă de nimeni. Nu eu am fost susţinut, ci statul de drept
„Aş vrea să mai fac o menţiune. În spaţiul public se vehiculează ideea că preşedintele are datorii la cei care l-au susţinut cândva. Este o dezinformare ticăloasă. Nu am nicio datorie faţă de nimeni, pentru că nimeni nu l-a susţinut pe Traian Băsescu, ci cei care l-au susţinut – fie că au fost de stânga, de dreapta, în Europa, de peste ocean – au susţinut statul de drept din România, nu pe Traian Băsescu. Statul de drept a fost susţinut şi atacurile, blocarea CCR, suspendarea fără respectarea unor norme elementare, încercările de a modifica Legea referendumului, suspendarea Avocatului Poporului, punerea sub control a Monitorului Oficial, toate acestea au dat semnale puternice că Guvernul nu ar fi pregătit să respecte statul de drept şi propria Constituţie şi aceasta este explicaţia pentru care liderii europeni, de peste ocean au reacţionat, nu pentru Traian Băsescu”, a declarat Traian Băsescu la Palatul Cotroceni.
El a amintit că în 2007, când a avut loc o altă suspendare a sa din funcţie, nu a fost nicio reacţie, arătând că la acea dată au fost urmate procedurile, s-a respectat legea şi nu s-au modificat legile prin OUG.
„Uşor cu afirmaţia că a fost apărat Băsescu şi are plăţi de făcut. Şi dacă aş fi fost apărat eu, aş fi considerat că nu am nimic de plătit nimănui, pentru că eu am o singură misiune: să apăr interesele României în context european, şi nicidecum printr-un naţionalism fără susţinere şi care ne elimină uşor, uşor din rândul statelor credibile a fi parte a unei Europe unite convergente. Singura mea obligaţie este să apăr interesele României în context european în lumina tratatelor, în litera şi spiritul lor”, a susţinut preşedintele.