Băsescu: Nu am reuşit să pun capăt poveştii „băieţilor deştepţi” din energie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Economist Conferences Bucharest Summit, că, în calitate de şef de stat, nu a reuşit să pună capăt "poveştii celebrilor băieţi deştepţi" din energie, el apreciind că România va primi un sprijin consistent de la Bruxelles pentru rezolvarea acesteia.
Economica.net - joi, 24 nov. 2011, 08:38

„Dar problemele pe care le avem sunt în altă zonă, şi anume în zona pieţelor funcţionale de energie şi aici trebuie să dăm atenţie deosebită liberalizării acestor pieţe. Iar povestea celebrilor băieţi deştepţi este una căreia ca şef de stat nu am reuşit să-i pun capăt, darămite cei care erau la niveluri mai jos”, a spus şeful statului.

„Probabil că, odată intrată în zona de analiză a DG Competition de la Bruxelles, vom primi un sprijin consistent în rezolvarea acestui tip de probleme”, a continuat Traian Băsescu.

El a precizat că una dintre priorităţile României este legată de energie, el subliniind că România este departe de a fi un stat cu o puternică dependenţă de importuri de energie.

„Ne producem 100% necesarul de energie electrică, producem 75% din necesarul de gaze, producem aproape tot atât din necesarul de ţiţei din producţie internă. Deci, suntem o ţară mai puţin dependentă decât multe alte state din UE”, a spus Băsescu.

Te-ar mai putea interesa și
Stop la gazul rusesc! Transportul pe teritorul Ucrainei a încetat, anunţă operatorul ucrainean şi Gazprom
Stop la gazul rusesc! Transportul pe teritorul Ucrainei a încetat, anunţă operatorul ucrainean şi Gazprom
Ucraina a oprit miercuri, la ora 05:00 GMT, transportul gazelor naturale ruseşti pe teritoriul său, potrivit informaţiilor furnizate de operatorul de gaze ucrainean, transmite EFE....
Franţa – Preşedintele Macron anunţă referendumuri cu privire la „probleme importante”, în 2025
Franţa – Preşedintele Macron anunţă referendumuri cu privire la „probleme importante”, în 2025
Preşedintele Emmanuel Macron a afirmat marţi, într-un discurs televizat, cu prilejul urărilor de Anul Nou, că în 2025 ...
România – în Schengen, după 18 ani de la integrarea în UE. Care sunt punctele de frontieră fără controale
România – în Schengen, după 18 ani de la integrarea în UE. Care sunt punctele de frontieră fără controale
România este, începând din noaptea de marţi spre miercuri, de la ora 00,00, membru cu drepturi depline al Spaţiului ...
Prețurile carburanților au crescut azi, matematic cu cât a crescut acciza. Cât costă acum benzina și motorina
Prețurile carburanților au crescut azi, matematic cu cât a crescut acciza. Cât costă acum benzina și motorina
Prețurile benzinei și motorinei au crescut în prima zi a anului, ca efect al aplicării noii accize, majoare prin decizie ...