Băsescu: Nu cred că este nevoie de o modificare a criteriilor de convergenţă, ci de măsuri suplimentare
‘Criteriile de convergenţă sunt cinci, li se mai spune şi criteriile de la Maastricht. Nu văd ce să schimbăm aici. (…) Nu cred că este nevoie de o modificare, ci este nevoie de măsuri suplimentare. Una s-a luat – Tratatul Fiscal – şi, probabil, dacă nu merge nici cu asta, vor mai trebui găsite îngrădiri, sancţiuni pentru cei care ies din criteriile de la Maastricht, în mod deosebit pe deficit’, a spus Băsescu, întrebat cu privire la faptul că liberalii s-au declarat pentru schimbarea unei prevederi din Tratatul Uniunii Economice şi Monetare referitoare la convergenţă şi coordonarea politicilor fiscale.
El a punctat că, alături de cele cinci criterii care permit intrarea în zona euro, ar fi important ca Tratatul Fiscal să fie tratat extrem de serios.
‘Şi un element care ar trebui tratat la pachet ar fi şi respectarea Tratatului Fiscal, care vine la deficit structural maxim de 1% din Produsul Intern Brut, ceea ce înseamnă o chemare către bugete excedentare, pentru ca statele să nu se mai împrumute pentru a asigura, să zicem, bunăstarea cetăţenilor lor şi să genereze din resursă proprie aceşti bani, că de asta Uniunea a intrat în criza creditelor, pentru că demagogi din fruntea multor state, prin rânduiala lor la guvernare, au oferit pensii, salarii, ajutoare sociale mult mai mari decât genera în resursă economia. Şi atunci au împrumutat bani, şi asta pentru că nu a existat şi un acord sau tratat fiscal care limita deficitul structural. (…) S-a adăugat Tratatul Fiscal. Poate nici acesta nu se va dovedi suficient, pentru că văd destule ţări, unele cu pretenţii, care în ultimii doi ani tot cer amânarea îndeplinirii criteriului de deficit maxim 3% pe ESA’, a spus Băsescu.
Europarlamentarul PNL Adina Vălean a precizat, vineri, cu ocazia prezentării manifestului PNL pentru PE ‘Prosperitate, Naţiune, Libertate’ că liberalii sunt împotriva oricărei coordonări sau convergenţe de natură fiscală la nivel european, motivând că aceasta ar însemna pentru România eliminarea cotei unice şi creşterea taxelor.
‘Considerăm că este nepotrivit sau în orice caz nu în beneficiul României, astfel încât în mandatul următor vom face tot ce ne stă în putinţă să nu se ajungă la o astfel de politică europeană. (…) Unul din lucrurile pe care dorim să le schimbăm din cele semnate de România ca primarul la Bruxelles este un paragraf din Tratatul Uniunii Monetare şi Economice care prevede în primul rând pentru statele din zona euro, dar a angajat şi România preşedintele nostru, convergenţă fiscală şi cooperare fiscală’, a spus europarlamentarul PNL.
Adina Vălean a afirmat că în Consiliul European, prin negociere, se poate cere exceptarea de la prevederile acestui paragraf.