Băsescu: Nu mă îngrijorează amânarea deciziei CC, ei trebuie să aibă documente originale în dosare

Economica.net
01 08. 2012
traian_basescu_52946300

Traian Băsescu a făcut aceste declaraţii la plecarea de la sediul său de campanie.

Băsescu a spus, răspunzând unei întrebări, că ştia că decizia CC va fi joi, menţionând că nu este îngrijorat de amânare.

Întrebat de ce crede că CC a mai cerut documente de la MAI şi INS, Băsescu a explicat că cei de la Curte trebuie să aibă în dosare „documente originale, nu trimise la BEC”.

Întrebat dacă are emoţii, Traian Băsescu nu a răspuns, ci i-a salutat pe jurnalişti şi a plecat.

Preşedintele CC, Augustin Zegrean, a declarat, miercuri seară, referindu-se la faptul că au fost cerute informaţii de la MAI şi INS înainte de a se pronunţa cu privire la rezultatul referendumului, că judecătorii CC trebuie să aibă documente oficiale, trimise către ei de instituţii.

„În toate dosarele de contestaţii se spune că cifra luată în calcul de BEC prin numărul cetăţenilor înscrişi în listele electorale permanente este mai mare decât cea reală şi că cei de la Statistică ar avea alte cifre în urma recensământului care s-a efectuat anul trecut”, a precizat preşedintele Curţii Constituţionale.

Zegrean a mai spus că CC trebui să aibă, în dosare, documente trimise de instituţii către Curte.

„Noi suntem judecători şi noi trebuie să avem documente trimise către noi, în dosarele noastre (…) Trebuie să avem în dosar documente trimise către noi, nu pot să cred într-o hârtie trimisă cuiva anume”, a explicat Zegrean.

El a mai precizat că a primit răspunsuri la solicitările Curţii atât de la MAI, cât şi de la INS, însă nu a dat detalii despre cifrele menţionate în aceste documente.

Curtea Constituţională a anunţat, miercuri seară, că a amânat dezbaterile legate de rezultatul referendumului pentru joi, la ora 09.00, şi că a solicitat informaţii MAI şi INS.

„Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 77 din legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a solicitat informaţii necesare soluţionării contestaţiilor de la Ministerul Administraţiei şi Internelor şi de Institutul Naţional de Statistică. Până la momentul închiderii şedinţei, Ministerul Administraţiei şi Internelor nu a răspuns solicitării Curţii”, se arată în comunicatul CC.

De asemenea, se precizează că joi vor fi reluate începând cu ora 09.00 „dezbaterile referitoare la contestaţii şi confirmarea rezultatelor referendumului”.