Băsescu: O simplă scrisoare în care să cerem să intrăm în Schengen nu ne ajută

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat joi că opţiunea sa este ca, înainte de a trimite o scrisoare în care România să ceară intrarea în spaţiul Schengen, ar trebui să arate că a înţeles "mesajele Uniunii Europene în ceea ce priveşte statul de drept".
Economica.net - J, 07 feb. 2013, 11:14
Băsescu: O simplă scrisoare în care să cerem să intrăm în Schengen nu ne ajută

„Opţiunea mea este ca, înainte de a trimite o scrisoare în care să cerem să intrăm în Schengen, ar trebui să arătăm că am înţeles mesajele UE în ceea ce priveşte statul de drept. (…) O simplă scrisoare în care să cerem să intrăm în Schengen nu ne ajută”, a afirmat Traian Băsescu, într-o declaraţie susţinută înainte de plecarea spre Bruxelles unde are loc Consiliul European.

În opinia sa, o simplă solicitare de intrare în Schengen „este superfluu”.

„Eu am mai spus public – o simplă solicitare să intrăm în Schengen este superfluu. Ştiţi foarte bine poziţia mea că Schengen nu trebuie legat de MCV. Şi totuşi, dacă România are nişte probleme de credibilitate, le avem legat de MCV. Eu, în scrisoarea pe care aş adresa-o liderilor europeni, aş vorbi de succesul care se prefigurează astăzi. Parlamentul României şi majoritatea parlamentarilor au adoptat o legislaţie coerentă din punctul de vedere al imunităţii parlamentare”, a mai spus Traian Băsescu.

Premierul Victor Ponta a anunţat luni, la Bruxelles, că autorităţile de la Bucureşti vor trimite o scrisoare către toţi şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană în care vor solicita un rezultat pozitiv cu privire la aderarea României la spaţiul Schengen.

„Mi-am exprimat recunoştinţa pentru poziţia constantă a preşedintelui Barroso şi a Comisiei Europene că România este pe deplin pregătită pentru a adera la spaţiul Schengen. L-am informat pe preşedintele Barroso că intenţionăm să trimitem o scrisoare comună, semnată de preşedintele ţării, de premier şi de către preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, către toţi şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană, cu solicitarea unui răspuns pozitiv în martie (la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne – n.r.). Apreciez sprijinul Comisiei Europene pentru această aderare a României şi Bulgariei”, a declarat Victor Ponta, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

El a spus că scrisoarea reprezintă un apel care arată că toată clasa politică de la Bucureşti este unită în privinţa acestui subiect.

„Poate chiar o aduce joi preşedintele la Consiliul European şi o dă fiecărui şef de guvern. După aceea decizia se ia în JAI, unde sunt miniştrii de interne, nu premierii”, a precizat Ponta.

Totodată, şeful Executivului a arătat marţi, la Palatul Parlamentului, că draftul scrisorii pe care autorităţile de la Bucureşti intenţionează să o trimită tuturor şefilor de stat şi de guvern din Uniunea Europeană a fost prezentat înaintea şedinţei CSAT preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea, precum şi preşedintelui Traian Băsescu.

„Am prezentat înainte de CSAT şi domnului Antonescu şi domnului Zgonea şi domnului Băsescu draftul întocmit de MAE şi consilierul meu pe probleme europene. Urmează să-l vadă toţi cei care urmează să-l semneze şi să luăm o decizie”, a afirmat primul-ministru, care a negat totodată că ar fi existat vreun dezacord în CSAT în ceea ce priveşte scrisoarea respectivă.

Te-ar mai putea interesa și
Brașovenii de la Allview își extind afacerile în zona aparatelor de aer condiționat
Brașovenii de la Allview își extind afacerile în zona aparatelor de aer condiționat
Visual Fan, compania românească de tehnologie deținătoare a mărcii Allview, a anunțat extinderea portofoliului său de produse prin lansarea categoriei aparate de aer condiționat....
Primul oraș european în care mașinile electrice echilibrează rețeaua electrică prin tehnologia V2G
Primul oraș european în care mașinile electrice echilibrează rețeaua electrică prin tehnologia V2G
Luca de Meo, șeful grupului Renault a anunțat că tocmai a inaugurat „primul serviciu de car-sharing Vehicle-to-Grid ...
Peste un miliard de locuitori de la malul mărilor, deosebit de vulnerabili în faţa inundaţiilor
Peste un miliard de locuitori de la malul mărilor, deosebit de vulnerabili în faţa inundaţiilor
Circa 200 de primari şi guvernatori ai oraşelor de coastă din întreaga lume au lansat sâmbătă în oraşul francez ...
Lucy Guo i-a luat vedetei Taylor Swift titlul de cea mai tânără femeie care atinge o avere de 1 mld. USD
Lucy Guo i-a luat vedetei Taylor Swift titlul de cea mai tânără femeie care atinge o avere de 1 mld. USD
O antreprenoare în domeniul tehnologiei din SUA, în vârstă de 30 de ani, născută din părinți imigranți, a detronat-o ...