Băsescu participă miercuri şi joi la Summitul şefilor de stat din Europa Centrală de la Bratislava

Preşedintele Traian Băsescu participă, miercuri şi joi, la cel de-al XVIII-lea Summit al şefilor de stat din Europa Centrală, cu tema "Strategia creşterii pentru redresare după criză", care se desfăşoară la Bratislava.
Economica.net - mar, 11 iun. 2013, 17:17
Băsescu participă miercuri şi joi la Summitul şefilor de stat din Europa Centrală de la Bratislava

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, miercuri seară preşedintele Băsescu va participa la dineul oficial al şefilor de stat, care va avea loc la sediul Filarmonicii Slovace.

Joi, Traian Băsescu va lua parte la cele două sesiuni plenare ale summitului. În aceeaşi zi, la ora 14,30, va susţine, la Castelul Bratislava, o conferinţă de presă comună cu preşedinţii Republicii Austria, Lituaniei, Poloniei şi Ungariei şi va participa la dejunul oficial oferit de preşedintele Republicii Slovace, Ivan Gasparovic.

Şeful cabinetului prezidenţial slovac, Jan Soth, a subliniat că această reuniune la vârf „constituie una dintre puţinele platforme prin intermediul cărora statele membre ale Uniunii Europene pot întâlni state care nu sunt membre ale blocului şi se pot angaja într-o dezbatere pe teme curente”, după cum a informat agenţia slovacă de presă TASR.

La summitul găzduit de preşedintele slovac Ivan Gasparovic vor fi discutate aspecte legate de strategiile de reconstrucţie din ţările afectate de criză.

„Şefii de stat vor aborda chestiuni-cheie din domeniul politic, economic, social şi al securităţii asociate cu evoluţiile post-criză din regiunea noastră şi de pe întregul continent”, a precizat purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Marek Trubac.

Potrivit TASR, prima zi a summitului urmează să beneficieze şi de prezenţa preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy.

Te-ar mai putea interesa și
Miniştrii Mediului şi Energiei sesizează DIICOT cu privire la diseminarea de informaţii false despre barajele din România
Miniştrii Mediului şi Energiei sesizează DIICOT cu privire la diseminarea de informaţii false despre barajele din România
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, şi ministrul Energiei, Sebastian Burduja, au depus o sesizare penală la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate......
Emisiile UE s-au redus, în 2024, cu 59% față de 1990, datorită utilizării resurselor de energie regenerabilă
Emisiile UE s-au redus, în 2024, cu 59% față de 1990, datorită utilizării resurselor de energie regenerabilă
Uniunea Europeană (UE) a obținut cel mai curat mix de producție de energie din toate timpurile în 2024, în condițiile ...
Energia electrică în 2024: Emisiile au atins un minim istoric, preţuri mai mici, dar cererea nu a crescut (Eurelectric)
Energia electrică în 2024: Emisiile au atins un minim istoric, preţuri mai mici, dar cererea nu a crescut (Eurelectric)
Uniunea Europeană (UE) a obţinut cel mai curat mix de producţie de energie din toate timpurile în 2024, în condiţiile ...
China – Vânzările de maşini electrice şi hibride au înregistrat un salt de 40,7% în 2024
China – Vânzările de maşini electrice şi hibride au înregistrat un salt de 40,7% în 2024
Vânzările cu amănuntul de automobile electrice şi hibride în China au înregistrat un salt de 40,7% în 2024 comparativ ...