Băsescu: Petrom va plăti din 2014 redevenţe la fel de mari ca în ţările arabe

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, luni seară, că în anul 2014, când va fi rediscutată redevenţa în cazul Petrom, compania petrolieră ar trebui să ştie că redevenţele din România nu vor fi mai mici decât în statele arabe.
Economica.net - lun, 19 mart. 2012, 19:50
Băsescu: Petrom va plăti din 2014 redevenţe la fel de mari ca în ţările arabe

„Deja Consiliul Concurenţei a aplicat o amendă de 300 de milioane de euro companiilor petroliere din România. În rest, nu ai decât să citeşti contractul semnat în timpul Guvernului Năstase şi să-l pui în aplicare. Ce aştept eu, şi cred că este momentul potrivit, este anul 2014, când trebuie rediscutată redevenţa şi atunci Petromul trebuie să ştie că redevenţele în România nu vor fi mai mici decât în statele arabe”, a spus şeful statului, la TVR, întrebat ce ar putea să facă, în condiţiile în care, recent, s-a declarat nemulţumit în privinţa politicii de preţuri a companiei Petrom.

Preşedintele a afirmat că, după părerea sa, ar trebui făcută o politică a redevenţelor, punctând că probleme nu sunt doar în cazul Petrom.

„Să ştiţi că mai am idei cu redevenţele. Spre exemplu, eu nu le-aş mai lăsa la consum, ca venituri în bugetul de stat. Le-aş face un fond de dezvoltare, cum are Norvegia, cum au statele arabe, redevenţele le varsă într-un fond, care este fond de dezvoltare, fond de plasamente. Pentru că ne sare în ochi problema redevenţei la Petrom, care este mizeră ca dimensiune, este foarte mică, extrem de incorect negociată, dar să ştiţi că la fel este situaţia cu redevenţele la pietriş, redevenţele la ape minerale şi multe altele. Deci, trebuie făcută o politică a redevenţelor, după părerea mea”, a completat Băsescu.

Te-ar mai putea interesa și
Do Kwon, unul dintre foștii lorzi ai pieței cripto, a pledat nevinovat în fața unui tribunal american pentru acuzații de fraudă și spălare de bani. El le-a cauzat clienților pierderi de 40 de miliarde de dolari
Do Kwon, unul dintre foștii lorzi ai pieței cripto, a pledat nevinovat în fața unui tribunal american pentru acuzații ...
Antreprenorul sud-coreean Do Kwon, care a gesionat două monede digitale care au provocat pierderi investitorilor de aproximativ 40 de miliarde de dolari în 2022, a pledat joi nevinovat de......
Ciolacu: Intrarea pe deplin a României în Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru a depăşi acest context internaţional dificil
Ciolacu: Intrarea pe deplin a României în Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru ...
Integrarea totală a României în spaţiul Schengen va avea ca efect dezvoltarea economiei, fiind o garanţie că exporturile ...
Prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson: UE ar putea prezenta în martie o propunere de creare de centre de întoarcere pentru migranții ilegali
Prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson: UE ar putea prezenta în martie o propunere de creare de centre de întoarcere pentru ...
Uniunea Europeană ar putea înainta în martie o propunere privind crearea aşa numitelor "centre de întoarcere" pentru ...
Apple a ajuns la un acord de 95 de milioane de dolari pentru a închide un proces intentat în SUA, ca urmare a „indiscreției” asistentului său de voce Siri
Apple a ajuns la un acord de 95 de milioane de dolari pentru a închide un proces intentat în SUA, ca urmare a „indiscreției” ...
Gigantul american Apple a fost de acord să plătească 95 de milioane de dolari în numerar pentru a închide o acțiune ...