Băsescu: Potrivit Constituţiei, CSM trebuie să-mi propună procurorul general şi şeful DNA
„Am o problemă care este la zi. Şi, sigur, puteţi să îmi spuneţi că «Domnule preşedinte, cum de nu aţi observat-o până acum?». E foarte simplu, nu a fost în atenţia mea din punct de vedere procedural. Propunerea de la MJ pentru funcţia de procuror general şi procuror şef DNA. (…) Eu am primit propunerile. Nu discut procedura, s-a discutat cu dumneavoastră, dumneavoastră sunteţi cei mai pricepuţi. Avem un articol 134 în Constituţia României care spune aşa: «CSM propune preşedintelui României numirea procurorilor şefi». Propunerea trebuie să vină la mine de la CSM”, a spus Traian Băsescu.
El le-a spus membrilor CSM că nu le cere acum un răspuns.
„Avem şi o menţiune că Ministerul Public funcţionează sub autoritatea Ministerului Justiţiei sau ministrului Justiţiei, dar aceasta nu poate, în opinia mea de inginer, să substituie prevederea din 134”, a continuat preşedintele.
Şeful statului a menţionat că nu se va grăbi cu aprobarea sau respingerea celor două propuneri.
„Aş vrea să ştiu un punct de vedere al dumneavoastră în următoarele zile. Eu nu am termen”, a mai spus Băsescu.
Traian Băsescu a susţinut că prevederea din articolul 134 al Constituţiei „nu lasă dubii” şi s-a declarat surprins că până acum nu au reacţionat alte structuri şi chiar procurorii.
„Să faceţi o dezbatere şi să îmi daţi şi mie un punct de vedere cum aţi citi Constituţia privind desemnarea procurorilor în funcţie. Dar eu nu am în Constituţie o prevedere expresă că ministrul Justiţiei face propunerea, prevederea expresă este că CSM face propunerea. Nu îmi daţi un răspuns acum pentru că aş vrea să fie o analiză a dumneavoastră care este soluţia corectă. Nu vreau un răspuns acum, nu vreau să creăm o dispută”, a insistat preşedintele, precizând că nu îl „zoreşte” nimeni.
Întrebat ce i-au spus consilierii lui, Traian Băsescu a răspuns: „Nu pot să spun acum. Deşi să ştiţi că toţi consilierii mei m-au întrebat: «Domnule preşedinte, cum de nu aţi observat până acum?»”.
Pe de altă parte, Traian Băsescu a spus că trebuie găsite soluţii rapide pentru a aşeza pe funcţii procurorii generali şi procurori şefi adjuncţi, şefi de secţii în Parchetul General şi DNA.
„Teoria până acum a fost că nu numim adjuncţi şi şefi de secţii în cele două parchete mari până nu numim şefii acestor instituţii, dându-le acestora şansa să fie implicaţi în numirea echipelor. Acum eu fac un apel la dumneavoastră, dincolo de a stabili calendarul de implementare a codurilor, o urgenţă la zi este ocuparea locurilor vacante din DNA şi Parchetul General, şi sunt multe”, le-a spus Băsescu membrilor CSM.
Articolul 134 al Constituţiei, referitor la atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii, prevede la alineatul (1) că CSM „propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii”.