Alegeri Locale 2020: Traian Băsescu şi-a depus candidatura la funcţia de primar general al Capitalei

Europarlamentarul Traian Băsescu a declarat că Partidul Mişcarea Populară va susţine PNL la moţiunea de cenzură, chiar dacă liberalii "au determinat" intrarea lui în cursa pentru funcţia de primar general al Capitalei, scrie Agerpres.
Economica.net - Dum, 16 aug. 2020, 10:16
Alegeri Locale 2020: Traian Băsescu şi-a depus candidatura la funcţia de primar general al Capitalei

„PMP va rămâne loial alianţei cu PNL, chiar dacă au determinat intrarea mea în această cursă, pur şi simplu ne-au umilit. Şase luni de când s-a convenit susţinerea Guvernului. Ne-au spus că mergem în alianţă la Bucureşti şi cu o săptămână înainte ne-au spus că nu se mai poate, ceea ce nu e în regulă, nici măcar ca şi comportament. Dar asta nu înseamnă că noi nu ne vom ţine cuvântul de a-i susţine până la ultimul vot”, a precizat Băsescu.

Traian Băsescu şi-a depus duminică dosarul de candidatură la funcţia de primar general al Capitalei.

În acest context, el a susţinut că va obţine 30% din voturile electoratului bucureştean.

„Nu am analiză pe rupturi (din electoratul altor formaţiuni – n.r.), dar am analiză pe electorat. Voi face peste 30% din opţiunile de vot. Vom vedea dacă asta va fi suficient. Dar voi face peste 30%”, a susţinut fostul preşedinte.

Referitor la dosarul privind colaborarea sa cu fosta securitate, Băsescu a spus că va câştiga acest proces.

„Mi-am depus candidatura, sper că sunt îndeplinite toate condiţiile. Ca să fie lucrurile în bună regulă, am anexat în dosar o informare către Biroul Electoral în care spun aşa: după patru adeverinţe de necolaborare cu securitatea, în prezent, pe rolul ÎCCJ se află recurs dosarul, numărul. Deci nu am făcut secret, deşi nu există penalizare administrativă pentru lucrul acesta, dar am considerat că e corect să pun acest adaos la declaraţie, deşi vă asigur că o să câştig procesul”, a afirmat Băsescu.

Referitor la administrarea Capitalei, el a opinat că problema de fond este poluarea, iar soluţia pe care el o va aplica este aceea a eliminării pierderilor de căldură.

„Fondul problemei este poluarea, care trebuie rezolvată în primul rând reducând pierderile de energie prin izolarea termică a blocurilor şi a caselor. Atâta timp cât blocurile pierd 20% din cantitatea de căldură, încălzesc atmosfera – cei care produc energie – asta consumă şi eliberează în atmosferă emisii de carbon. Una din soluţii este să eliminăm pierderile de căldură şi în felul acesta se va produce mai puţină energie termică pentru încălzire. Este soluţia pe care o veţi vedea pusă prima pentru toate statele UE pe lista de priorităţi în acest proces al Europei verzi”, a punctat Băsescu.

În ceea ce priveşte încălzirea şi apa caldă, el a susţinut că acestea au rămas la stadiul la care le-a lăsat când era primar general al Capitalei.

„Încălzirea şi apa caldă au rămas la stadiul la care le-am lăsat. Am făcut contorizarea în mandatul meu, am modernizat şi automatizat cele 756 de puncte termice şi de atunci s-a ştiut că RADET-ul va intra în faliment, odată cu contorizarea la scară de bloc. Toată lumea a ştiut lucrul ăsta, nu s-a făcut nimic. Ce trebuia făcut? Trebuiau aduse, în spatele noilor puncte termice automatizate, centralele de cvartal, care să fie cuplate la unu, două, trei puncte termice, în funcţie de numărul de blocuri”, a explicat Traian Băsescu.

În viziunea lui, soluţia la traficul rutier aglomerat din Capitală este construirea de pasaje subterane.

„La Piaţa Romană ai nevoie de un pasaj subteran, la Arcul de Triumf ai nevoie de un pasaj subteran. Numai aşa poţi să fluidizezi traficul. Nu eu le-am inventat. Sunt într-un studiu finanţat de Guvernul japonez, pe care eu l-am găsit în primărie şi am încercat să îl pun în aplicare. Pasajul Basarab e unul din efecte, pasajul de la Casei Presei Libere este altul”, a arătat Băsescu.

Te-ar mai putea interesa și
Acord între SUA și Qatar pentru investiții comune de 38 de miliarde de dolari în domeniul militar
Acord între SUA și Qatar pentru investiții comune de 38 de miliarde de dolari în domeniul militar
SUA şi Qatar au semnat miercuri un memorandum pentru o "potenţială investiţie" de 38 de miliarde de dolari în capacităţi de apărare şi securitate maritimă pentru statul din Golf,......
Țările de Jos cumpără 46 de tancuri Leopard 2A8 de la producătorul de armament KNDS
Țările de Jos cumpără 46 de tancuri Leopard 2A8 de la producătorul de armament KNDS
Guvernul olandez a anunţat miercuri că a semnat un contract de achiziţie a cel puţin 46 de tancuri Leopard 2A8 de la ...
Altex deschide mâine un nou magazin în orașul Sebeș, din județul Alba
Altex deschide mâine un nou magazin în orașul Sebeș, din județul Alba
Altex România își extinde rețeaua de magazine și deschide, pe 15 mai, de la ora 8:00, un nou magazin în orașul Sebeș, ...
Distribuitorul de materile de construcții SIPEX începe cu pierderi anul 2025
Distribuitorul de materile de construcții SIPEX începe cu pierderi anul 2025
SIPEX, unul dintre cei mai mari distribuitori de materiale și finisaje pentru construcții din România, listat la Bursa ...