Băsescu: Raportul MCV de la sfârşitul lunii ianuarie va sancţiona Parlamentul

Economica.net
04 01. 2013
traian_basescu2_301662001212_98477000

„Părerea mea este că raportul MCV de la sfârşitul lui ianuarie va sancţiona Parlamentul pentru asta. Pentru că aici pare a fi vulnerabilitatea noastră, în înţelegerea funcţionării justiţiei şi pentru oamenii politici”, a afirmat preşedintele Băsescu.

Subiectul a fost ridicat de membrii CSM, care au remarcat faptul că Parlamentul a obstrucţionat anchetarea penală de către procurori a unor membri ai Legislativului.

„Nu avem niciun conflict din acest punct de vedere. Şi eu consider că Parlamentul a fost în câteva situaţii abuziv”, a spus preşedintele. El a adăugat că parlamentarii nu trebuie să oprească ancheta procurorilor şi trimiterea în judecată, unde cei vizaţi au şi şansa de a-şi dovedi nevinovăţia.

Traian Băsescu a făcut această declaraţie după ce judecătorul Horaţius Dumbravă, fost preşedinte al CSM, i-a sesizat şefului statului că există o problemă în ce priveşte parlamentarii faţă de care Parlamentul nu dă aviz pentru percheziţie, arestare, cercetare.

Judecătorul Horaţius Dumbravă a precizat că ar trebui să se intervină în sensul acesta, poate chiar în textul constituţional.

În 17 decembrie 2012, la consultările cu partidele de la Palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu a anunţat că în 11 ianuarie 2013 va veni o nouă misiune de experţi a Comisiei Europene în vederea finalizării raportului pe MCV, el arătând că până atunci trebuie rezolvate „restanţele parlamentare”.

Şeful statului a subliniat că aceste restanţe trebuie să fie „o prioritate zero” a noului Parlament deoarece raportul MCV este important pentru aderarea la spaţiul Schengen, pentru a nu da ocazia la Consiliul JAI din martie unor ţări UE să ceară o nouă amânare a deciziei de aderare a României şi Bulgariei.

„Dar avem o problemă care se va materializa în ianuarie. În vederea raportului pe Justiţie, începând cu 11 ianuarie, sau 11, 12 ianuarie, vom avea o nouă vizită a Comisiei Europene. În modul cel mai sincer, vă spun că mă îngrijorează faptul că avem restanţe parlamentare şi nu vreau să le numesc, le ştiţi foarte bine. S-ar putea din nou să revină problema de acum doi ani când în raport aveam menţiuni că Parlamentul se opune anchetării unor politicieni pe care Parchetul vrea să-i ancheteze, nu să îi aresteze. Deci, acest punct v-aş ruga să îl aveţi în vedere ca o prioritate zero a viitorului Parlament, dincolo de validarea Guvernului, pentru că depinde foarte mult abordarea politicului pentru ca Schengen să fie un succes”, a declarat Băsescu.

El a menţionat faptul că există ţări care tot timpul au suspectat „lipsa de apetit a clasei politice din România pentru libertatea justiţiei” şi cărora nu le trebuie dată ocazia să amâne din nou decizia privind aderarea României la Schengen.

Germania şi Olanda sunt ţări care au blocat în ultimele luni o decizie a Consiliului JAI privind aderarea la spaţiul Schengen, anunţând că aşteaptă progrese în următorul raport MCV al Comisiei Europene pentru a accepta acest lucru.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, în 14 decembrie 2012, că s-a luat decizia în Consiliul European ca la Consiliul JAI din 13-15 martie 2013 să se discute subiectul Schengen, el adăugând că speră ca, „dacă nu facem nicio trăsnaie politică acasă”, să se şi ia decizia de aderare.

Comisia Europeană a arătat în ultimul raport MCV din 18 iulie, în care erau făcute şi 11 recomandări privind funcţionarea statului de drept, că următorul raport ar fi trebuit prezentat până la sfârşitul acestui an, însă săptămâna trecută, după alegerile legislative din 9 decembrie, un oficial al Comisiei a a arătat că raportul MCV va acorda importanţă etapei următoare alegerilor, iar momentul publicării acestuia va fi decis de către Comisia Europeană în funcţie de evoluţiile post-alegeri.

Preşedintele Traian Băsescu a menţionat în mai multe rânduri în ultimele săptămâni că următorul raport MCV va fi prezentat în ianuarie de către Comisia Europeană.