Băsescu reactivează Comisia prezidenţială pe agricultură, care să facă un raport până în 30 iunie

Preşedintele Traian Băsescu a reactivat Comisia prezidenţială pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România, care urmează să finalizeze raportul pe acest domeniu până în 30 iunie, când îşi va înceta şi activitatea.
Economica.net - mie, 24 apr. 2013, 09:15
Băsescu reactivează Comisia prezidenţială pe agricultură, care să facă un raport până în 30 iunie

„Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat luni, 22 aprilie a.c., Decizia privind reluarea activităţii Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România. Comisia urmează să finalizeze raportul privind politicile publice de dezvoltare a agriculturii până la data de 30 iunie 2013, când, potrivit, deciziei, îşi va înceta activitatea”, se arată într-un comunicat de miercuri al Administraţiei prezidenţiale.

Conform sursei citate, Comisia îşi păstrează componenţa iniţială, iar preşedinţia acesteia va fi asigurată în continuare de către Valeriu Steriu.

Valeriu Steriu este deputat UNPR, ales în circumscripţia electorală 12 Călăraşi. El a fost deputat şi în legislatura 2008-2012, iar în 2004-2008 a fost senator.

Între 2001 şi 2004 a fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii pe probleme de integrare europeană şi internaţionale.

În perioada 2008-2010, Steriu a fost preşedintele Departamentului de agricultură al PSD, iar în 2011 a condus Comisia prezidenţială pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii.

Comisia a fost înfiinţată de către Traian Băsescu în iulie 2009, fiind condusă atunci de către Dacian Cioloş, în prezent comisar european pentru Agricultură.

Potrivit deciziei de la acea vreme, misiunea comisiei, din care făceau parte cadre didactice, reprezentanţi ai patronatelor şi sindicatelor din domeniu, ai staţiilor şi institutelor de cercetare, era elaborarerea a unei strategii în agricultură, similară celor elaborate de comisiile de la Cotroceni în domeniile educaţie sau sănătate.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...