Băsescu: România nu face paşi înapoi chiar dacă Europa intră în recesiune
„Eu cel puţin încerc să vă transfer ceea ce simt fiind în deplină cunoştinţă de cauză. Aveţi de ce să fiţi optimişti! România nu va face paşi înapoi, chiar dacă în zona euro va fi recesiune în partea a doua a anului”, a spus preşedintele.
Băsescu a menţionat că există riscul ca state din UE să fie afectate de recesiune în a doua parte a anului, ceea ce va avea efecte şi asupra românilor. „Vă pot spune că nu ne va fi uşor, dar nu ne va fi atât de greu cum ne-a fost în 2009, 2010, 2011, pentru că suntem mult mai bine pregătiţi să facem faţă acestui proces care eventual se va produce”, a spus preşedintele.
„Vă asigur că avem motive de optimism, ştim ce avem de făcut, am acumulat o experienţă a unei crize grele şi suntem bine pregătiţi să facem faţă unei eventuale recesiuni care s-ar instala în zona euro în partea a doua a anului”, a spus şeful statului.
Pe de altă parte, Traian Băsescu a apreciat că „România nu-şi poate vedea evoluţia viitoare şi securitate din punctul de vedere al speranţei de prosperitate decât în interiorul UE, alături de statele UE”. „Iar din punctul de vedere al securităţii naţionale, cea care vizeză integritatea şi securitatea noastră, parteneriatul cu SUA rămâne un pilon de bază al politicii noastre”, a mai spus el.
Traian Băsescu şi-a încheiat discursul urându-le succes la alegeri parlamentarilor.
După încheierea discursului, preşedintele a dat mâna cu premierul, cu miniştrii Cabinetului Ungureanu şi s-a oprit timp de mai multe minute pentru a discuta cu parlamentari ai puterii aflaţi în sala de plen.