Băsescu şi Boc au dat discursul Regelui Mihai pe Ziua Armatei

Economica.net
25 10. 2011

„25 octombrie marchează momentul în care o singură instituţie a statului român a putut să-i redea statului demnitatea. A fost momentul în care Armata, ca întotdeauna în istorie, şi-a făcut datoria faţă de ţară – a eliberat ultima palmă de pământ românesc. Această zi este nu numai o zi a recunoştinţei, este şi o zi a demnităţii noastre. O zi a demnităţii pe care militarii români au stropit-o cu sânge, au marcat-o cu vitejie, au susţinut-o prin voinţa lor”, a declarat Traian Băsescu, preşedintele României la ceremonia militară organizată de Ziua Armatei.

Preşedintele Traian Băsescu a participat, marţi, la ceremonia organizată cu prilejul Zilei Armatei, la Monumentul eroilor militari căzuţi la datorie, el fiind prezent anul trecut la dezvelirea acestui monument, alături de ministrul Apărării, Gabriel Oprea.

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, la Carei (Satu Mare), că îi urează Regelui Mihai „La mulţi ani şi multă sănătate”, spunând, legat de absenţa sa din Parlament, că i s-ar fi părut o lipsă de respect faţă de Armata Română dacă nu ar fi fost prezent la manifestările care au avut loc la Carei.