Băsescu, despre unirea Republicii Moldova cu România: Am convingerea că se va produce mai devreme sau mai târziu

Economica.net
08 07. 2016
dsc_0621_42138300

‘În ce mă priveşte, am convingerea că unirea se va produce, mai devreme sau mai târziu. Orice ţară are dreptul să-şi decidă soarta, iar Republica Moldova va deveni parte a României la un moment dat, nu prin forţă, nu prin poveşti, ci prin voinţa populaţiei, a românilor din stânga Prutului. Chiar era un mic element de discuţie, sunt convins că în România unirea s-ar vota prompt de către Parlament. Dacă mâine ar fi convocat să voteze unirea, ar face-o. Mai avem singura problemă – când va vota şi Parlamentul de la Chişinău. O să vedem! Important este ca tinerii să creadă în unire şi important este să cunoască România, pentru că realităţile României sunt departe de a fi cele prezentate chiar şi la televiziunile româneşti. Soluţia pentru Republica Moldova este unirea cu România pentru a intra în UE, dar şi pentru a pune capăt unei decizii a doi criminali, unul se numea Hitler şi unul Stalin, care, prin miniştrii lor de Externe, Ribbentrop şi Molotov, au stabilit că Basarabia trebuie să devină parte a Uniunii Sovietice. Nu putem trăi la nesfârşit după decizia a doi criminali’, a spus Traian Băsescu, la sediul PMP.

Preşedintele PMP s-a întâlnit vineri cu un grup de 50 de tineri din Republica Moldova, în cadrul unui program care se numeşte ‘Cunoaşte-ţi ţara’.

‘Prin acest program, un grup autonom de oameni din Republica Moldova finanţează deplasarea tinerilor câte trei zile în România pentru ca aceştia să-şi cunoască ţara. Este un program care durează din 2012, în România administraţiile locale, oameni politici asigură partea de cazare şi masă, iar transportul şi-l plătesc singuri. Este o iniţiativă care se adaugă programelor mari pe care le are România, spre exemplu, în fiecare an avem aproape 20.000 de tineri la studii, bursele sunt 5.000 anual, sunt tabere la Eforie, la Sulina, la munte, în care tinerii din Republica Moldova vin şi află mai multe despre România decât ce li se spune la Chişinău. Marea problemă a tinerilor şi a populaţiei din Republica Moldova este lipsa canalelor de limba română. 80% din mass-media din Republica Moldova este de limbă rusă, în condiţiile în care limba română a fost declarată de Curtea Constituţională ca limbă oficială a R. Moldova’, a menţionat Băsescu