Băsescu: Sunt îngrijorat privind liberalizarea achiziţiei de terenuri
„Am o mare îngrijorare cu liberalizarea achiziţiei de terenuri. Şi v-o spun nu dintr-un patriotism ieftin, dar ştiu că agricultura românească este mult mai decapitalizată decât altele şi, prin liberalizarea vânzării terenurilor, de fapt punem agricultorii români într-o competiţie neloială cu oameni care vin din agriculturi bine capitalizate, cu sisteme bancare în spatele lor. Problema pe care eu o semnalez nu este că ne cumpără străinii pământul, ci inechitatea”, a afirmat Băsescu.
El a arătat, la dezbaterea de la Palatul Cotroceni organizată pentru lansarea strategiei pentru agricultură în 2014-2030, că, dacă în unele ţări UE mai vechi agricultorii primesc subvenţii de mai multe zeci de ani care sunt chiar şi de 400 euro pe hectar şi au şi un sistem bancar care îi sprijină, în România bancherii dau credite la achiziţia de terenuri numai dacă există şi garanţii de stat.
De asemenea, el a arătat că trebuie găsită în acest sens o formulă prin care primii care să beneficieze să fie agricultorii români şi mai ales tinerii care primesc facilităţi tot mai mari pentru înfiinţarea de noi ferme în mediul rural.
Băsescu a adăugat că trebuie însă găsit un echilibru privind intervenţia Agenţiei Domeniilor Statului pe această piaţă, deoarece nu e normal să beneficieze numai cei care arendează terenuri prin ADS.
„Sunt de acord că ADS are o reputaţie proastă, poate fi o pacoste, dar nici nu închideţi piaţa doar pentru faptul că aveţi terenurile în arendă. Pentru cine le are în arendă, gata, noi suntem nişte jupâni. Eu nu am niciun hectar de pământ, dar vreau să cumpăr. Nu v-am spus că vreau să mă fac agricultor? Deci trebuie găsit acel echilibru. Eu sunt de acord că nici statul nu e bun să pună el mâna pe toate terenurile, dar nici nu închideţi piaţa”, a mai afirmat preşedintele.
Băsescu declara în urmă cu două săptămâni, la Pro TV, că după terminarea mandatului i-ar plăcea să aibă o fermă de 200-250 de hectare, pe care să îşi facă şi o livadă cu piersici, cireşi şi meri, cumpărarea de teren agricol fiind singurul motiv pentru care ar fi dispus să ia un credit bancar.