Băsescu: Sunt necesare măsuri de privatizare onestă a marilor companii de stat care generează pierderi
‘Este adevărat, competitivitatea în creştere a economiei româneşti vine strict din sectorul privat, iar aici vor trebui luate măsuri, inclusiv de privatizare onestă a marilor companii de stat care generează pierderi. Altfel, România, per ansamblu, nu va reuşi să fie competitivă la nivel european, dacă nu-şi dinamizează şi rentabilizează sectorul de stat’, a subliniat Băsescu, în discursul susţinut miercuri, la cea de a XXI-a ediţie a ‘Topului Naţional al Firmelor Private din România’.
El le-a vorbit celor prezenţi la eveniment şi despre faptul că una dintre problemele mediului de afaceri este legată de finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii.
‘Este foarte clar că băncile nu au niciun fel de disponibilitate să sprijine acest sector şi aici trebuie făcut ceva. Eu vă asigur că în perioada următoare voi avea discuţii cu sistemul bancar, mai ales că şi Banca Naţională a venit în întâmpinarea mediului de afaceri, reducând constant dobânda de refinanţare pentru băncile comerciale’, a adăugat Băsescu.