Băsescu: Tănăsescu ar corespunde ca premier, dar nu pleacă de la BEI şi nu a participat la campanie

Economica.net
05 12. 2012
mihai_tanasescu_2_33087700

Totodată, preşedintele a subliniat, întrebat de jurnalişti dacă l-ar desemna ca premier pe Tănăsescu şi dacă acesta ar corespunde în acest sens interesului naţional, că vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI) nu a luat parte nici la campania electorală.

„Mihai Tănăsescu ar răspunde oricând, dar vedeţi, plecând de la BEI, din funcţia de vicepreşedinte, unde cred că are un salariu de vreo 20 de ori mai mare decât al unui ministru, prim-ministru, asta odată. În al doilea rând, domnul Tănăsescu nu a participat la această campanie” , a argumentat Băsescu.

El a arătat că într-un asemenea calcul al desemnării lui Tănăsescu, contează şi „conjuctura politică”.

„Deci pentru mine Mihai Tănăsescu este un om extraordinar de bun pentru a face faţă unor situaţii de criză, dar nici prin cap nu mi-ar trece să-l desemnez prim-ministru în conjunctura actuală, pentru că trebuie să priveşti şi la conjunctura politică”, a mai spus Băsescu.