Băsescu: Trebuie să fim cinstiţi. Nici miniştrii fostului guvern nu erau mai buni

Economica.net
20 05. 2012
guvern_palat_victoria_66658400_29915200_53322700_43132200_26877500

„Aş vrea să clarific un lucru, să nu credeţi cumva că mie îmi place situaţia politică actuală. Să nu vă gândiţi la asta”, a spus Băsescu, întrebat despre schimbarea Guvernului Ungureanu cu cel al Victor Ponta.

„Eu cred că sunt şi lucruri ireversibile în România, ca spre exemplu libertatea pe care a început-o să o simtă justiţia, pentru că am protejat-o de orice fel de ingerinţă. (…) Sunt lucruri care nu mai pot fi date înapoi. Nu mai poţi să dai ceea ce românii au învăţat că se poate, nu mai poţi să îi spui românului astăzi că nu are dreptul la justiţie, că las că în justiţie spunem noi ce să facem, noi partidul. Nu mai poţi să pui instituţii în subordinea partidului, un lucru extrem de important. Va fi imposibil să mai pui azi Parchetele la dispoziţia partidelor. Vă aduceţi aminte de şedinţele de la PSD unde domnul Năstase spunea cum să îl ancheteze, să îl aresteze pe Băsescu, erau stenogramele acelea…Nu se mai poate azi, Înalta Curte de Casaţie nu mai poate fi pusă la dispoziţia partidului care guvernează, iar dacă vor încerca, cei care sunt acum până la alegeri la putere, vor constata că nu se mai poate. Deci părerea mea este că, indiferent cine ar veni la putere, lucrurile nu mai pot fi date înapoi. Singura deosebire poate fi dacă merg mai repede sau mai puţin repede, dar merg în direcţia bună. Aceasta este convingerea mea ca om care ştie dedesubturile statului român şi intimitatea lui”, a susţinut preşedintele Băsescu.

De asemenea, întrebat de ce a acceptat ca în noul guvern să fie miniştri care „nu sunt tocmai buni”, preşedintele a răspuns râzând că nici miniştrii precedenţi nu au fost mai buni. „Nici ăilalţi nu au fost mult mai buni. Ştiţi, trebuie să fim cinstiţi”, a comentat preşedintele.

Preşedintele a ţinut să explice faptul că Guvernul Ungureanu a căzut în urma unei moţiuni de cenzură, iar Guvernul Ponta a fost instalat pentru că a făcut o nouă majoritate în Parlament.

„Guvernul care era în funcţie şi-a pierdut majoritatea în Parlament şi practic nu mai putea politic să guverneze. A pierdut-o la o moţiune de cenzură. Sigur, deşi nu mă obliga Constituţia, politic şi democratic era să ofer mandatul de premier acelora care au arătat că au o majoritate, liderului majorităţii care a făcut să cadă Guvernul în Parlament. Face parte din jocul democratic, iar noi avem o mare problemă. Că atunci când un guvern care legitim deţine puterea, cu un partid care a câştigat alegerile, între timp şi-a pierdut majoritatea în Parlament, la noi nu poţi să te duci imediat la alegeri anticipate”, a mai spus Train Băsescu.