Băsescu, unor membri ai partidului lui Merkel: Menţinem poziţia pentru întărirea statului de drept

Preşedintele Traian Băsescu a primit, miercuri, la Cotroceni, o delegaţie de parlamentari germani din formaţiunea CDU-CSU, a cancelarului Angela Merkel, el asigurând că "poziţia proeuropeană a ţării noastre a rămas neschimbată", inclusiv privind întărirea instituţiilor statului de drept.
Economica.net - mie, 03 apr. 2013, 13:33
Băsescu, unor membri ai partidului lui Merkel: Menţinem poziţia pentru întărirea statului de drept

„Membrii Parlamentului German au dorit să cunoască perspectivele politice din România, dar şi detalii despre parcursul european al ţării noastre. În cadrul discuţiilor, domnul preşedinte Traian Băsescu a afirmat că poziţia proeuropeană a ţării noastre a rămas neschimbată, atât din perspectiva întăririi instituţiilor statului de drept, cât şi din prisma solidarităţii cu deciziile europene referitoare la reducerea efectelor crizei economice”, menţionează un comunicat al Preşedinţiei transmis MEDIAFAX.

Şeful statului a afirmat că, pe plan european, priorităţile României rămân aderarea la spaţiul Schengen şi adoptarea monedei euro.

De asemenea, preşedintele Băsescu a spus că apreciază rolul pe care Germania l-a jucat în ultima perioadă pentru stabilitatea Uniunii Europene, sprijinul astfel oferit în timpul crizei economice şi financiare fiind esenţial.

„Parlamentarii germani şi-au exprimat aprecierea pentru poziţia preşedintelui României. Totodată, ei au spus că poziţionarea europeană a României reprezintă un sprijin direct şi nemijlocit la procesul decizional orientat spre unitate şi solidaritate privind viitorul Europei”, se mai arată în comunicatul Preşedinţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț de la Wizz Air pentru toți pasagerii
Anunț de la Wizz Air pentru toți pasagerii
Compania aeriană Wizz Air a anunțat că a finalizat 99,7% dintre zborurile sale programate în cadrul rețelei din România în primele șase luni ale anului 2025. ...
Comisia Europeană prezintă un pachet de măsuri destinat decarbonizării și eficientizării locuințelor
Comisia Europeană prezintă un pachet de măsuri destinat decarbonizării și eficientizării locuințelor
Comisia Europeană a plasat sectorul european al clădirilor pe o traiectorie de decarbonizare şi de accesibilitate a preţurilor, ...
Start pentru A8 montan: Umbrărescu a primit ordin de începere a proiectării pe cel mai lung lot din Autostrada Unirii
Start pentru A8 montan: Umbrărescu a primit ordin de începere a proiectării pe cel mai lung lot din Autostrada Unirii
Etapa de proiectare a lotului 2A Ditrău - Grințieș, cel mai lung lot al Autostrăzii Unirii A8, a început, astăzi, 30 ...
IMM România avertizează că creșterea fiscalității va duce la restrângerea activităţii economice, diminuarea veniturilor publice şi creşterea şomajului
IMM România avertizează că creșterea fiscalității va duce la restrângerea activităţii economice, diminuarea veniturilor ...
Majorarea TVA va conduce la creşterea preţurilor produselor şi serviciilor, generând o scădere a consumului şi implicit ...