Băsescu: Voi face o plângere penală lui Ponta legat de afirmaţiile privind Vila Dante

Economica.net
26 07. 2012
traian_basescu_52946300

„Victor Ponta va trebui să răspundă în faţa legii. Îi voi face plângere penală”, a spus Băsescu.

Băsescu a apreciat că „şi disputa politică trebuie să aibă nişte limite”.

De asemenea, referindu-se la faptul că Victor Ponta a invocat surse din SPP care i-ar fi furnizat informaţii cu privire la amenajările din Vila Dante, preşedintele suspendat a afirmat: „Când spui «cineva din SPP» fără a da nume, trebuie să fii foarte laş”. Băsescu a mai apreciat că Ponta „minte” şi când spune că cineva din SPP i-a dat informaţii.

Traian Băsescu a precizat că nu a făcut nici o solicitare legată de Vila Dante nici în timpul Guvernului Boc şi nici în timpul Guvernului Ponta, menţionând că nici Victor Ponta nu a putut prezenta un document scris în acest sens.

Premierul Victor Ponta a luat, miercuri, mai mulţi jurnalişti acreditaţi la Palatul Victoria şi a mers cu ei la Vila Dante a RA-APPS, unde le-a spus că are date că acest imobil a fost pregătit, cu reparaţii din bani publici de peste un milion euro, ca viitoare locuinţă a lui Traian Băsescu la finele mandatului.

„În 2010-2011, când salariile şi pensiile erau tăiate, această locuinţă aparţinând Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat, la solicitarea lui Traian Băsescu, a fost pregătită cu reparaţii de peste un milion euro din bani publici, pentru a fi ocupată de Băsescu după terminarea mandatului de preşedinte. A fost pregătită din bani publici ca viitoare locuinţă a lui Băsescu, faimosul slogan «Să trăiţi bine» se aplică doar aici”, a spus Ponta.

El a explicat că a dorit să lase presa să filmeze şi să fotografieze acest imobil, deoarece o imagine exprimă mai mult decât vorbele.

Şeful Guvernului a mai afirmat că, deşi Vila Dante aparţinea Guvernului, a fost informat la preluarea mandatului de prim-ministru că acest imobil are un regim închis şi nici el nu a avut acces până când Crin Antonescu, din postul de preşedinte interimar, nu a vorbit cu Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP).

„Eu, ca prim-ministru, nu voi semna ca această casă să treacă la Băsescu. Voi solicita un control şi, dacă se dovedeşte faptul, atunci Băsescu să dea banii înapoi. Sper ca Băsescu să îşi ceară scuze public celor care în 2010-2011 au suferit”, a spus Ponta presei.

Ulterior, într-o emisiune televizată, Ponta a afirmat că a aflat de la Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) că preşedintele Traian Băsescu folosea deja piscina vilei Dante în perioada în care imobilul era în proces de reamenajare şi că preşedintele şi-a ales personal chiar şi parchetul.

„Am vorbit şi eu cu cei de la SPP şi mi-au spus că, din ordinul preşedintelui, nu intră nimeni acolo. SPP mi-a spus că, din cauza preşedintelui, nu pot să intru. Cui altcuiva aproba domnul Boc un milion de euro pentru repararea vilei ?. Cum poate Băsescu să mintă că nu ştie nimic dacă el personal şi-a ales toate lucrurile alea din vilă ?”, a spus Ponta la RTV.

Premierul a arătat că a aflat de această situaţie după ce secretarul general al Guvernului nu a fost lăsat de SPP să pregătească vila pentru o întâlnire cu ambasadorii statelor UE acreditaţi la Bucureşti şi că accesul în vilă a fost posibil doar după ce Crin Antonescu, din postura de preşedinte interimar, a vorbit cu şeful SPP.