Băsescu vrea deficit bugetar zero în 2013

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la o întâlnire cu oameni de afaceri germani, că obiectivul României este să aibă, în anul 2013, un deficit bugetar zero.
Economica.net - joi, 10 nov. 2011, 18:36

„În 2010, deficitul bugetar al bugetului de stat consolidat a fost 6,5 procente. Anul acesta, vom avea un deficit sub 4,4. Iar bugetul, deja trecut în primă citire prin Guvern, are un deficit pentru 2012 de 1,9 procente. Iar obiectivul nostru este să avem anul 2013 cu un deficit bugetar zero”, a declarat Traian Băsescu. El a mai spus că datoria externă a României este 33% din PIB.

„Deci, încă avem spaţiu de împrumut, numai că am constatat un lucru pe care cred că toţi l-au constat în afara zonei euro – nu este suficient să ai un grad redus de îndatorare. Trebuie să mai găseşti şi bani ieftini atunci când vrei să te împrumuţi, iar astăzi banii au devenit tot mai scumpi, ceea ce ne face să fim foarte prudenţi în creşterea datoriei publice a României. Nu numai că banii sunt scumpi, dar rişti să nu-i găseşti atunci când ai nevoie de ei, ca urmare a îndreptării fluxurilor de capital preponderent către Asia în ultima perioadă”, a adăugat şeful statului.

El a mai spus că „lecţia crizei” pentru România a fost reanalizarea conceptului de stat social.

„Concluzia mea, care nu este adoptată încă ideologic de nimeni, dar este pusă în aplicare cel puţin de partidele aflate la guvernare, este că nu poţi să construieşti un stat social înainte de a face un stat performant, iar obiectivul nostru acum este statul performant”, a conchis şeful statului.

Şeful statului menţiona, în 25 octombrie, necesitatea revizuirii ţintei de deficit, apreciind că ar fi bine ca nivelul acestuia să fie „mult mai mic” de 3% şi că Guvernul trebuie să găsească soluţii de diminuare a nevoii de împrumut.

Deficitul bugetar în România a crescut constant în ultimii ani. Astfel, în 2006 deficitul a fost de -1,7% din PIB, în 2007 a fost de -2,6%, 2008 -5,7%, 2009 -8,5% şi 2010 -6,4%.

Te-ar mai putea interesa și
Teheranul a decis să permită din nou iranienilor folosirea WhatsApp și Google Play
Teheranul a decis să permită din nou iranienilor folosirea WhatsApp și Google Play
Consiliul Suprem al Ciberspaţiului din Iran, care este responsabil cu gestionarea internetului în republica islamică, a votat marţi ridicarea interdicţiei care viza de peste doi ani aplicaţia......
Compania sud-coreeană LIG Nex1 a fost eliminată din licitația organizată de MApN pentru achiziția de sistene de apărare antiaeriană
Compania sud-coreeană LIG Nex1 a fost eliminată din licitația organizată de MApN pentru achiziția de sistene de apărare ...
LIG Nex1 Co., o importantă companie sud-coreeană din sectorul apărării, a fost eliminată de la licitaţia pentru cumpărarea ...
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată țara până pe 27 decembrie
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată ...
Regimul termic diurn va avea oscilaţii de la o zi la alta în majoritatea regiunilor, până spre sfârşitul acestui an, ...
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor ...